16.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSocialJustițieCentrul de Resurse Juridice: România plagiată - cazul dl-ui Bode

Centrul de Resurse Juridice: România plagiată – cazul dl-ui Bode

Dacă Comisia de Etică a Universității Babeș- Bolyai a putut analiza teza de doctorat a dl-ui Bode în octombrie 2022, se pare că, în opinia dl-ui ministru, aceeași comisie nu mai posedă abilitatea legală de a analiza, pe baza unor informații noi, aceeași teză de doctorat. Verdictul călduț dat de această comisie în vreme ce o nouă analiză, făcută de aceeași comisie dar care a apelat la experți internaționali de data aceasta, este, dintr-o dată, nelegală și necesită intervenția instanței.

Conform publicației Hotnews, PNL a întocmit un punctaj cu privire la comunicarea publică a partidului cu privire la teza de doctorat a ministrului Bode.

Zice punctajul cu pricina următoarele:

1. “Doamna Șercan a lansat niște acuzații netemeinice, fără o minimă pregătire de specialitate în domeniul studiilor de securitate și relațiilor internaționale sau în domeniul securității energetice. Domnia sa poate fi orice, dar numai obiectivă nu”.

Plagiatul e plagiat. Nu îți trebuie studii specifice pentru a observa că un text este preluat fără citare, fără indicarea sursei, ca fiind propriu doctorandului. Este o idee falsă, menită să ducă în derizoriu  cercetările acesteia. Nu rezultă de ce dna Șercan nu poate fi obiectivă, mai ales ca o comparare a 2 pagini pentru a vedea daca sunt similare ori chiar identice este o acțiune pur obiectivă.

2. “Prezumția de imparțialitate pe care ar trebui să o aibă orice jurnalist pică în cazul de față, deoarece Emilia Șercan este autoarea unor plângeri împotriva ministrului Bode și, clar, nu poate fi bănuită de cele mai bune intenții.”

Prin urmare, dacă cineva face o sesizare unui înalt funcționar al Statului, acesta nu poate fi bănuit de bune întenții, pe cale de consecință, este rău intenționat. Are ea, persoana, ceva cu demnitarul, sunt acolo niște interese ascunse! Așadar, cetățeni, nu faceți plângeri, sesizări cu privire la persoane cu funcții înalte în stat, ca sunteți rău intenționați! Lasați-i să guverneze „pentru voi”, nu îi deranjați, că știu ei mai bine ce fac!

Citește mai multe crj.ro.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Mii de americani au vizitat Ambasada României din Washington, la Ziua Porților Deschise

Peste 3.000 de persoane au vizitat Ambasada României de la Washington, în ziua de sâmbătă, 11 mai 2024, a anunțat Ambasada României. Vizitele au...

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...

Prognoza meteo pe regiuni. Vremea se va încălzi în următoarele două săptămâni

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo valabilă în intervalul 13 - 26 mai. Astfel, în următoarele două săptămâni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă