Scumpirea ratelor la locuințe a scăzut interesul pentru achiziția de locuințe prin programe de împrumut, astfel că mulți tineri nu se mai aruncă așa ușor în a obține un credit prin programul Noua Casă sau împrumut ipotecar.
Vremurile tulbure îi determină pe români să se gândească de două ori înainte de a lua un credit pentru locuințe. Materialele de construcții s-au tot scumpit, fapt ce a dus și la majorarea prețului la case și implicit mai puține achiziții. Experții imobiliari vorbesc despre prea puține imobile construite la nivelul Capitalei în comparație cu nevoile reale
Programul Noua Casă 2023 va avea alocat anul acesta un plafon de 1,5 miliarde de lei, la fel ca în 2022. Din cauza faptului că ratele la cei cu IRCC aproape s-au dublat luna aceasta față de luna trecută, dar și că ROBOR la 3 luni a avut o ascensiune galopnată și că băncile dau tot mai greu credite, programul Noua Casă nu mai este atât de vânat ca în anii trecuți, când fondurile se epuizeau în câteva luni.
Am cerut și noi simulări de creditare la bănci cu Noua Casă la o valoare de 260.000 de lei pe o perioadă de 30 de ani, obținut de la BRD. Înapoi va fi returnată suma de 676.536 lei, adică mai mult decât dublu, rata lunară va fi de 1.856 lei, ceea ce înseamnă valoarea IRCC (5,71%) + 2%.
Același credit de 260.000 lei pe 30 de ani la CEC Bank înseamnă o rată lunară de 1.837 lei, adică 7,61 % (IRCC + 1,90%). Înapoi va fi rambursată suma de 670.000 de lei.
Valoarea maximă acordată este de 326.000 lei pentru programul Noua Casă.
Dacă este să comparăm cele două exemple vom vedea că nu este mare diferență între ele. Mai nou, economiștii recomandă accesarea unui credit ipotecar cu avans de 15%, dar care este mult mai avantajos în sensul în care timp de 5 ani se va plăti o dobândă fixă a băncii și ulterior se va restabili la o dobândă variabilă.
Condiții la la Noua Casă rămân în mare parte aceleași ca anul trecut. Dacă locuința e gata de mai mult de 5 ani de la data cererii, atunci valoarea maximă a creditului e de 66.500 euro, echivalent în lei. Avansul minim pe care trebuie să-l depuneți este de 5% din prețul de cumpărare al locuinței. Dacă locuința e nouă (a fost terminată de mai puțin de 5 ani față de data cererii), iar prețul de achiziție nu depășește 70.000 euro, atunci valoarea maximă a creditului este de 66.500 euro, echivalent în lei. Avansul minim este de 5% din prețul de achiziție al locuinței. Dacă locuința e nouă, iar prețul de achiziție e mai mare de 70.001 euro, atunci valoarea maximă a creditului pe este de 119.000 euro, echivalent în lei. Avansul minim pe care trebuie să-l depuneți este de 15% din prețul de cumpărare al locuinței.
În aceste condiții, nici investitorii imobiliari nu mai reușesc să vândă case așa ușor și au început să practice prețuri cu reduceri mai mari la plata cash, de aceea mulți români preferă să ia credite de nevoie personale și să completeze la plata cash pentru că beneficiază și de reduceri de 15%, plus alte beneficii.
În momentul de față sunt aproximativ 500.000 de români care au credite imobiliare calculate în funcție de IRCC, indice care este așteptat să explodeze din nou din primăvară și să atingă nivelul ROBOR.
Chiar dacă în piață se fac mai puține achiziții, sunt voci care spun că nu ne vom întoarce la criza din 2008.
,,Din punctul meu de vedere astăzi vorbim de o piață matură, mult mai educată și de o accesibilitate mult mai mare a populației la achiziția de proprietăți față de 2008 (salariu mediu din regiune / prețul mediu pe metrul pătrat util). În plus față de cele menționate mai sus, experimentăm mai degrabă altfel de crize, cum ar fi criza medicală, criza sanitară, criza energetică, criza alimentară, inflație și o așa numită recesiune vehiculată în spațiul public. În urma acestor crize, prețurile imobilelor au crescut, însă procentual mai puțin decât cererea din piață, procentual mai puțin decât prețul materialelor de construcție și bineînțeles sub media celorlalte scumpiri.”, spune Gabriel Grecu, manager imobiliare.
La toate aceste majorări au apărut și modificările de la 1 ianuarie, prevăzute în noul cod fiscal. Astfel, plafonul pentru TVA în cotă redusă de 5% a fost diminuat de la 700.000 lei (echivalentul a aprox. 140.000 euro) la 600.000 lei (echivalentul a aprox. 120.000 euro) pentru o locuință de cel mult 120 de metri pătrați. Astfel, toate imobilele mai scumpe de 120.000 euro vor avea TVA de 19% și asta va duce la majorări de prețuri pentru acest segment de imobile. Această prevedere se aplică persoanelor juridice, dezvoltatorilor și nu persoanelor fizice.
De cota redusă de TVA 5% se va beneficia pentru un singur imobil de maximum 600.000 lei.
Chiar dacă programul Noua Casă nu mai este rentabil în momentul de față și ar trebui regândit total, sunt și români care găsesc alte soluții prin care își achiziționează case, cum ar fi credit ipotecar sau de nevoi personale.