0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăEconomieImobiliareRăzboiul din Ucraina a speriat investitorii străini. România putea să aibă tranzacții...

Războiul din Ucraina a speriat investitorii străini. România putea să aibă tranzacții imobiliare record în 2022

Dacă nu ar fi pornit războiul din Ucraina, care a speriat investitorii străini, am fi avut tranzacții record pe piața imobiliară din România, consideră Eduard Uzunov, președinte și fondator Regatta Real Estate.

„Anul 2022 a fost plin de provocări, de la criza postpandemică și până la războiului pornit în februarie 2022. Mulți investitori străini s-au retras din regiune. Totuși, noi am reușit să încheiem o tranzacție record a vânzării terenului din Primăverii cu suma de 5.980 Euro/ mp, cel mai scump teren vândut în România. În același timp, am negociat și am încheiat o tranzacție cu un teren în valoare de 7 milioane de euro în zona Barbu Vacarescu, unde se va dezvolta proiectul One City Club. La sfârșitul anului 2022 s-a semnat și One Plaza Athenee din strada Clemenceau, o clădire în construcție unde va funcționa un hotel, cu o valoare de 13 milioane de euro. Aceste tranzacții demonstrează că investițiile imobiliare rămân în topul preferințelor investitorilor”, ne-a declarat Eduard Uzunov.

Potrivit acestuia, inflația prezentă la nivel global generează investiții imobiliare de calitate, prețul nefiind principalul indicator.

În plus, locația este cel mai important lucru într-o investiție imobiliară, iar în prezent locațiile bune rămân din ce în ce mai puține în Capitală.

„Din cauza faptului ca banii sunt mai scumpi acum, pe fondul dobânzilor și a inflației, tranzacțiile pe piața mică și medie se realizează mai greoi, în schimb produsul de mare calitate se vinde. Toți dezvoltatorii se uită după locatiile cele mai bune. De-a lungul timpului am vândut vile de 500.000 de dolari care acum se revând la 5-6 milioane de euro. Asta înseamnă investiție imobiliară inteligentă, iar locațiile din parcelarea Jianu, Filipescu și Ioanid nu dau greș.

Palate precum Casa Mita Biciclista la a cărei vânzare am participat și care a devenit un fenomen, sunt emblematice pentru orice metropolă pentru că generează și turism. Mai avem la vânzare case ca și aceasta, cu locații excelente, superbe palate, care așteaptă să fie renovate sau folosite”, a adăugat fondatorul Regatta Real Estate.

În ceea ce privește piața pentru birouri, lipsa terenurilor și blocarea PUZ-urilor au condus la o scădere a ofertei de spații de birouri noi în Centrul Bucureștiului, consecința fiind că prețurile chiriilor au început să se majoreze, potrivit datelor Regatta.

„Majoritatea angajatorilor au ales să își cheme angajații în birouri. Există pe piață o necesitate de a deschide „noi zone de birouri”, ținând cont că noua generație de angajați preferă birourile de lângă casă, cu un mixt de rezidențial, spații de relaxare, zone verzi, facilitate de educație ( școli, gradinițe)”, explică Eduard Uzunov.

O tendință ce se poate observa în 2023 este, potrivit agenției imobiliare, cerere pentru cladiri verzi și eficiente energetic, ce au costuri de mentenanță mai mici.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă