1.9 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăBugetarii vor avea parte de o mărire de salariu din ianuarie

Bugetarii vor avea parte de o mărire de salariu din ianuarie

Pe lângă majorarea punctului de pensie, conform unui proiect de ordonanță pus în dezbatere publică pe site-ul Finanțelor, se numără și creșterea salariilor bugetarilor și a pensiilor militare.

„Având în vedere contextul economic actual, care a determinat în principal o scădere a puterii de cumpărare cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei precum și faptul că drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar nu au fost majorate în ultimii ani (…) prin prezentul proiect de ordonanță de urgență se propune majorarea cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăși valoarea nominală pentru anul 2022 prevăzută în anexele la Legeacadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice”, conform notei de fundamentare a proiectului.

Acesta prevede că pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, pentru care nu există funcţie similară în plată, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară se stabilește la nivelul prevăzut pentru anul 2022 în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă, scrie adevărul.ro.

Alte prevederi

  • Majorarea punctului de pensie cu 12,5%
  • Ajutoare pentru pensionarii cu pensii mai mici de 3.000 de lei
  • Majorare a pensiilor militare, între 1% și 12,5%

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă