21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăPoliticăCimitirul din Valea Uzului. România- Ungaria, colaborare în domeniul comemorării morţilor de...

Cimitirul din Valea Uzului. România- Ungaria, colaborare în domeniul comemorării morţilor de război

Discuția s-a axat pe aspectele de interes comun în domeniul mormintelor şi operelor comemorative de război.

Potrivit MApN, dialogul purtat în acest context a avut în vedere principiile şi normele dreptului internaţional umanitar, dispoziţiile Convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949 cu privire la protecţia victimelor de război şi ale Protocoalelor adiţionale la acestea din 8 iunie 1977, prevederile tratatelor internaţionale incidente domeniului şi pe cele ale legislaţiei naţionale specifice în vigoare, precum și cele prevăzute de Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind regimul juridic al mormintelor ungare de război din România şi al mormintelor române de război din Republica Ungară, semnat la Bucureşti la 6 martie 2008. 

,,În acest sens, s-a convenit deplasarea, la o dată stabilită de comun acord, a unei comisii alcătuită din reprezentanții tuturor statelor care au morți de război înhumați în Cimitirul eroilor de la Valea Uzului pentru realizarea unei cercetări pe întreaga suprafață a necropolei de război, plecând de la datele evidențiate de documentele de arhivă deținute de părțile implicate.

De asemenea, partea română a informat partea ungară cu privire la procesul de analiză derulat în prezent în vederea preluării în administrare, de către Ministerul Apărării Naționale, a Cimitirului eroilor de la Valea Uzului, inclusiv din perspectiva faptului că în această necropolă sunt înhumați militari de mai multe naționalități”, se arată în comunicatul transmis de MApN. 

De asemenea, în cadrul discuţiilor s-au mai realizat informări reciproce privind derularea de proiecte de restaurare/amenajare a unor monumente şi cimitire ale eroilor, precum şi privind starea de întreţinere a unor obiective comemorative de interes, aspecte ce vor fi analizate şi concretizate, ulterior, în conformitate cu prevederile Acordului bilateral în domeniul mormintelor de război.

Totodată, cele două delegații au exprimat dorinţa continuării colaborării între România și Ungaria în domeniul comemorării morţilor de război şi cel al îngrijirii mormintelor şi operelor comemorative de război dedicate acestora.

Cimitirul Eroilor de la Valea Uzului a luat fiinţă, în perioada 1926-1927, urmare a unei ample activităţi de centralizare a osemintelor eroilor descoperite pe Valea Uzului, efectuate de Societatea „Cultul Eroilor“.

,,Deşi statisticile privind cimitirul eroilor de la Valea Uzului nu sunt fără echivoc, caracterul multinaţional al cimitirului este evident, în cadrul acestuia fiind centralizaţi eroi de mai multe naţionalităţi. Potrivit unei statistici din 18 ianuarie 1928, lângă mormintele celor 350 de morţi de război din 1917, Societatea a centralizat osemintele a 847 morţi de război, dintre care: 170 identificaţi nominal (unguri -108, germani – 43, români – 8, ruşi – 4, sârbi – 3, italieni – 2 şi austrieci – 2), 435 neidentificaţi nominal (unguri – 336, germani – 78, ruşi – 18 şi români – 3) şi 242 necunoscuţi.

În total, în Cimitirul de onoare din satul Valea Uzului au fost centralizate osemintele a 1.197 morţi de război (350 în anul 1917 şi 847 în perioada 1926-1927)”, informeă MApN. 

Potrivit documentelor întocmite de Crucea Roşie Română şi datate la nivelul anilor ’70, în anul 1944, în Cimitirul eroilor de la Valea Uzului au fost înhumaţi 40 de militari germani, din care 27 identificaţi nominal şi 13 neidentificaţi nominal.

În ceea ce priveşte numărul militarilor români înhumaţi în acest cimitir, faţă de situaţia statistică din anul 1928 (când sunt menţionaţi în evidenţă 11 eroi români, dintre care 8 identificaţi nominal şi 3 neidentificaţi nominal), „Fişa de evidenţă a cimitirului” din anul 1988 (care nu menţionează nicio sursă documentară), face trimitere la 148 de morţi de război români, în contextul în care cei care au întocmit fişa din 1988 au însumat morţii de război români identificaţi nominal de la Valea Uzului (19), cu morţii de război români identificaţi nominal la Poiana Uzului (130), un alt loc de înhumare din Primul Război Mondial, desfiinţat în perioada interbelică, osemintele fiind centralizate în Cimitirul eroilor din oraşul Comăneşti, jud. Bacău.

Cele mai citite

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...

Firma care a produs fregatele României revine la București într-un moment critic pentru Forțele Navale Române

Firma BAE Systems din Marea Britanie, cea care a produs fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, își anunță prezența la salonul BSDA 2024 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă