O echipă de la Ministerul Sănătății se va afla în perioada următoare la Focşani pentru a analiza situația de la Spitalul Județean de Urgenţă (SJU) „Sf. Pantelimon”, a anunţat, sâmbătă, ministrul Alexandru Rafila, referindu-se la cazul fetei de 17 ani care a decedat în urma unor complicaţii după o operaţie de cezariană.
„Nu aş vrea să trec sub tăcere acest incident în care a fost, nu demult, afectată o fetiţă de aici, din judeţul Vrancea, care, din păcate, a decedat. M-am tot gândit cum să facem şi la Spitalul Judeţean de la dumneavoastră să avem o echipă managerială şi o echipă medicală care să lucreze împreună. Şi foarte, foarte curând o să vină o echipă de la noi, de la Ministerul Sănătăţii, de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, instituţia care se ocupă de calitatea serviciilor de sănătate, să încercăm să stăm de vorbă cu profesioniştii din sănătate. Pentru că de ei avem nevoie şi fără profesioniştii din sănătate, indiferent ce am face la nivelul Ministerului Sănătăţii sau la nivelul Guvernului, nu vom putea rezolva problemele”, a declarat ministrul Alexandru Rafila, potrivit agerpres.ro.
O echipă de la Ministerul Sănătății va evalua situația de la Spitalul Județean, un dosat fiind deja deschis de procurorii vrânceni
În cursul săptămânii, procurorii vrânceni au făcut mai multe percheziţii la SJU Focşani, precum şi la domiciliile mai multor angajaţi ai unităţii medicale, trei medici fiind cercetaţi pentru ucidere din culpă, fals intelectual şi favorizarea făptuitorului în cazul unei adolescente de 17 ani, decedată ca urmare a unor complicaţii apărute în urma unei operaţii de cezariană.
Prezent la conferinţa de alegeri a PSD Vrancea, alături de alţi lideri ai PSD din ţară, ministrul Rafila a vorbit despre nevoia unor servicii de sănătate de calitate, de investiţii în cabinetele medicilor de familie sau în ambulatorii de specialitate.
„Cred că lucrul pe care vi-l doriţi dumneavoastră, care nu este extrem de complicat, este doar să aveţi acces la servicii de sănătate care să fie de bună calitate, să fie cât mai apropiate de domiciliul dumneavoastră, indiferent dacă domiciliul este aici, în municipiul Focşani, sau în orice comună din judeţ. Cred că vreţi acces la medicamente care să nu lipsească din farmacii, să există medicamente compensate sau gratuite pentru persoanele cu boli cronice. Deci, nu sunt nişte lucruri foarte complicate. (…) Veţi vedea că, într-un timp scurt, vom demara investiţii în cabinetele medicilor de familie din judeţul Vrancea, în dezvoltarea unor centre comunitare integrate sau a unor ambulatorii de specialitate”, a susţinut ministrul Sănătăţii.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!