Este o lege a fizicii descoperită demult și mereu valabilă: orice sistem aflat într-o stare de dezechilibru are tendința de a reveni la …echilibru! Exprimarea mea este relativ simplă, dar această lege a fizicii translatată în ceea ce numim „societate” ne poate arăta cine suntem, unde suntem, ce greșim. Și ne poate face să căutăm soluțiile pe care mintea noastră – rațiunea și inteligența, deopotrivă! – le poate afla pentru a reveni la echilibru.
Principiul este valabil la orice nivel, de la individ la societate, și se regăsește în orice domeniu – de la cel al sănătății proprii, la cel al guvernării. Nu voi face un excurs despre importanța studiului fizicii și nici nu voi insista pe exprimarea științifică a acestei legi simple. Dar ca orice trăitor în lumea românească de azi, văd profundele dezechilibre din societate, dezechilibrele guvernării și consecințele nefaste ale acestor stări asupra fiecărui individ. Până la urmă, echilibrul social înseamnă și suma echilibrelor individuale. Iar dacă echilibrul s-ar putea exprima la nivelul fiecărei ființe prin starea de mulțumire fizică și emoțională, dezechilibrul înseamnă boală, suferință, nefericire.
Starea societății influențează echilibrul individual. Într-o vreme se punea întrebarea, retorică, desigur, ce bucurie poate să îți aducă un autoturism de lux dacă mergi cu acesta pe drumuri proaste? În spatele acestei întrebări aparent banale se poate identifica un adevăr cât se poate de profund: oricâtă valoare ai ca individ, pentru a te exprima la nivelul acestei valori, ai nevoie de societate. În termeni mai simpli și chiar mai moderni, vorbim despre societate într-o accepțiune pe care o numim comunitate.
Europa viitorului aparține comunităților.
Oricât l-ar împinge nevoile spre egoism – suntem singuri, nu ne ajută nimeni, suntem pe cont propriu etc -, omul nu poate gestiona crizele de unul singur. Chiar și cele care privesc sănătatea se rezolvă prin sistemul de sănătate. Imaginați-vă orice întâmplare prin care treceți și pe care vă propuneți să o rezolvați de unul singur și veți vedea că este extrem de dificilă această abordare. Poate cei care aleg să se izoleze întru-totul pot încerca o formulă de supraviețuire individuală. Dar recluziunea totală este o excepție și chiar și în cazul acesteia se păstrează urme ale traiului în comun.
Fără să vreau să mă refer prea mult la starea Europei și la controversa dintre o Uniune Europeană suverană sau o Uniune Europeană ca sumă a suveranității statelor care o compun, voi spune că primul reper al vieții în comun, după familie, este comunitatea locală. Pe străzile din orașul nostru mergem cel mai mult, copiii se duc la grădinițele și școlile din oraș, spitalul este în oraș. Sigur, atunci când vorbim despre sate, instituțiile și serviciile publice sunt mai puține, dar tot într-o comunitate locală suntem.
Ca să fiu și mai limpede, putem să ne gândim la faptul că într-o țară, inclusiv în România, sunt orașe sau comune în care calitatea vieții este extrem de diferită. Iar diferența fundamentală o face comunitatea umană, care produce lideri de calitate, care votează pentru performanță, iar aceste demersuri individuale alcătuiesc un ansamblu de servicii care au grijă să lucreze pentru a crește calitatea vieții.
Revenind la echilibru, să notăm că o comunitate echilibrată își folosește resursele într-un mod coerent, iar una dezechilibrată pierde resurse căutând să revină la starea de echilibru. Decalajele cresc în timp, iar insatisfacția traiului într-o comunitate dezechilibrată devine o problemă personală. Devine un factor de stres care face ca individul să își piardă mult din bucuria de a trăi.
Ceea ce vreau să spun cu toate aceste lucruri este că avem nevoie de echilibru. Trebuie să conștientizăm această nevoie și să învățăm să facem pași în direcția cea bună. Atunci când suntem în starea de echilibru, nu doar că putem să depășim obstacole și să ne îndeplinim obiective, dar ne ferim de stres.
Oamenii de știință au stabilit demult că stresul este cel mai puternic factor al degradării vieții, din toate punctele de vedere. Cu siguranță, există oameni rezistenți la stres așa cum există oameni rezistenți la frig sau care pot sta mult timp fără să mănânce. Dar, simțit de noi sau nebăgat în seamă, stresul, pe lângă toate celelalte efecte – oboseală, scăderea imunității, scăderea atenției – mai produce un efect îngrozitor: scade motivația. Scade pofta de viață, transformând însăși viața într-un efort continuu, cenușiu, dominat de tristețe sau nervi.
Unde căutăm echilibrul?
Sunt mai multe paliere în care este nevoie să atingem, nu doar unul. Primul palier este, în mod firesc, cel personal, individual. Nu numai că este primul palier, dar este și cel mai important pentru că, o dată echilibrul propriu asigurat, avem capacitatea de a lucra pentru echilibrul de pe următoarele paliere.
Cel de-al doilea palier este cel al familiei. Aici se vede utilitatea investiției inițiale, cea despre care tocmai am vorbit. De câte ori nu am auzit povești despre unchi sau mătuși sau bunici a căror prezență stârnește buna dispoziție a tuturor? Pe care îți face plăcere să îi revezi pentru că împrăștie în jur o stare de bine, influențându-i și pe ceilalți. Contaminându-i cu umor. Acești oameni sunt, în mod evident, echilibrați. Iar prezența lor în orice mediu sprijină regăsirea echilibrului acelui mediu.
Un al treilea palier este cel al micro-comunității fiecăruia. Una pe termen lung – locatarii unui bloc, de exemplu -, iar alta pe termen scurt – călătoria cu autobuzul. Nu cred că trebuie să spun prea multe lucruri aici, dar este limpede că un singur dezechilibru strică starea de bine a tuturor. O muzică dată prea tare, de exemplu.
Mergând mai departe, mă voi opri la cel de-al patrulea palier, cel al comunității locale – oraș sau sat. Aici un rol important îl au autoritățile și serviciile publice. Decizia nu mai este individuală sau nu se ia în cadrul unui colectiv mic, aici decizia se ia de către cei desemnați (aleși). Noi îi delegăm prin votul nostru să răspundă direct nevoii noastre de echilibru. Iar aici am să vă spun ceva ce poate vă va deranja: avem doza noastră de răspundere pentru erorile celor care ne conduc la acest nivel. Noi i-am ales să ne reprezinte și să ne asigure echilibrul.
Nu mă voi referi la palierul răspunderii naționale, aici lucrurile sunt la fel de simple, dar sunt și foarte complicate totodată. Mă voi rezuma să reafirm faptul că avem răspunderea echilibrului nostru și obligația de a-l căuta în cel mai rațional mod cu putință. Deciziile noastre sunt individuale, dar consecințele acestora pot fi colective. Iar în momentul în care am încurajat – intenționat sau doar pentru că ne-am lăsat păcăliți – starea de dezechilibru, răspundem pentru acest lucru.
În încheiere, vă sfătuiesc să faceți alegeri raționale al căror rezultat să fie echilibrul. Sigur, nu vorbesc aici despre alegerile sufletești care îmbogățesc viața!
Vă doresc tuturor multă sănătate și echilibru!
