Oficialii de la Kiev au semnalat, marţi, că ar accepta să negocieze cu Rusia dacă ar avea ca obiectiv restabilirea suveranităţii ucrainene asupra întregului teritoriu.
„Negocieri cu Rusia – principala condiţie a preşedintelui Ucrainei este restabilirea integrităţii teritoriale ucrainene”, a declarat Oleksiy Danilov, secretarul Consiliului prezidenţial pentru Securitate Naţională şi Apărare de la Kiev.
În plus, Oleksiy Danilov a cerut şi „garanţii” privind dotarea Ucrainei cu sisteme antiaeriene moderne, cu avioane, tancuri şi rachete cu rază lungă de acţiune. „Strategia – acţiuni active pentru distrugerea rachetelor ruse înainte de a ajunge în aer, pe sol sau în mare”, a subliniat oficialul ucrainean, potrivit antena3.ro.
Oficialii de la Kiev ar reîncepe să negocieze cu Rusia dacă li s-ar restabili integritatea asupra teritoriului și nu cu Vladimir Putin
Administraţia Volodimir Zelenski şi-a reafirmat, luni, poziţia oficială în războiul cu Rusia, cerând retragerea armatei ruse de pe teritoriul Ucrainei şi subliniind că nu refuză negocierile, dar le vrea cu „viitorul lider” de la Moscova, întrucât preşedintele Vladimir Putin nu ar fi „pregătit”.
„Important: Ucraina nu a refuzat niciodată să negocieze. Poziţia noastră de negociere este cunoscută şi deschisă: 1. Federaţia Rusă trebuie să îşi retragă trupele din Ucraina; 2. După orice altceva, este Putin pregătit? Evident că nu. Prin urmare, suntem constructivi în evaluarea noastră: vom discuta cu viitorul lider al Federaţiei Ruse”, a declarat luni seară, prin Twitter, Mihailo Podoliak, unul dintre consilierii preşedintelui Volodimir Zelenski.
Declaraţiile oficialului ucrainean intervin după ce Rusia a semnalat că este deschisă negocierilor cu Ucraina pentru oprirea războiului, dar nu în acest moment, deoarece Kievul a emis o lege prin care a exclus posibilitatea dialogului cu preşedintele Vladimir Putin.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!