3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInternaționalIndividul suspectat că l-a agresat pe soțul lui Nancy Pelosi a fost...

Individul suspectat că l-a agresat pe soțul lui Nancy Pelosi a fost inculpat

Individul suspectat că l-a agresat în mod violent pe soțul lui Nancy Pelosi, liderul democraţilor din Camera Reprezentanţilor, la domiciliul celor doi, a fost inculpat pentru tentativă de răpire şi agresiune, a anunţat luni Departamentul Justiţiei al SUA, informează AFP şi Reuters.

David DePape a pătruns vineri dimineaţa în locuinţa cuplului Pelosi, la San Francisco, echipat cu o frânghie, o pereche de mănuşi şi o bandă adezivă, a precizat Departamentul de Justiţie într-un comunicat.

Toate aceste elemente demonstrează că el avea intenţia să o răpească pe Nancy Pelosi, cap de acuzare pasibil de până la 20 de ani de închisoare.

Bărbatul de 42 de ani a intrat în dormitorul cuplului căutând-o pe Nancy Pelosi, care se afla la Washington. El l-a trezit pe Paul Pelosi, pe care l-a atacat cu un ciocan, potrivit agerpres.ro.

Individul suspecat că l-a agresat pe soțul lui Nancy Pelosi ar putea petrece după gratii aproape 30 de ani de închisoare

Suspectul a fost arestat la faţa locului de poliţie, care l-a găsit pe soţul lui Nancy Pelosi în stare de inconştienţă. Agresarea unui membru de familie al unui responsabil american este pasibilă de o pedeapsă ce poate ajunge la 30 de ani de închisoare, a adăugat Departamentul de Justiţie, potrivit agerpres.ro.

Joe Biden a subliniat sâmbătă că atacatorul a strigat „unde este Nancy?”, asemenea unor protestatari care au intrat în Capitoliu pe 6 ianuarie 2021, potrivit mass-media.

În vârstă de 82 de ani, Paul Pelosi a suferit o fractură craniană în urma acestui atac şi este spitalizat.

Nancy Pelosi s-a declarat „traumatizată” sâmbătă de această agresiune, precizând totodată că starea de sănătate a lui Paul Pelosi, care a fost operat vineri, continuă să se amelioreze.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă