2.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiU21, semifinale. Răzvan Cuc, retrogradare

U21, semifinale. Răzvan Cuc, retrogradare

Dar într-un meci cu autoritățile române, dacă luăm în considerare performanțele, Naționala U21 ar fi înregistrat probabil scoruri demne de seturi la tenis, 6-0 cel mai probabil. Sau poate scoruri de handbal, dar oricum nu ar fi marcat autoritățile.

Se tot vorbește că ar trebui folosiți mai toți, dacă nu toți membrii acestei generații la selecționata mare, pentru a avea șanse mai mari de calificare la EURO 2020, unde Bucureștiul va găzdui patru meciuri. Decizia rămâne la latitudinea selecționerului Cosmin Contra. Oricum, până în acest moment, Naționala și-a păstrat vii speranțele pentru EURO. Ceea ce nu poate fi spus și despre autoritățile române.

La linia de metrou care să lege Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, până în 2020, am renunțat demult. Iar acum proiectul cu care se mândrea ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, linia de cale ferată care să lege gara bucureșteană de aeroport, a murit, nici măcar din fașă, ba chiar înainte să se nască. Ministerul Transporturilor nu a fost capabil să realizeze circa 1,5 km de cale ferată, căci de atât mai era nevoie.

Explicațiile sunt halucinante: trenul putea deranja avioanele. Și ar mai fi un mic detaliu, care ar putea însă explica multe. Un viaduct al noului traseu de cale ferată trece, conform proiectului, pe terenul unui oarecare domn Ion Țiriac, din informațiile care circulă prin Ministerul Transporturilor.

Dar aceste lucruri nu pot fi reale, adică asta ar însemna că ministrul Cuc a mințit. Din nou? „Este un moment foarte important azi, pentru că, aşa cum am anunţat încă de la începutul mandatului, proiectele de infrastructură reprezintă o prioritate pentru Ministerul Transporturilor şi ştiţi foarte bine că se apropie cu paşi rapizi Campionatul EURO 2020. Pentru a desfăşura în bune condiţii acest campionat este nevoie de legătura feroviară dintre Aeroportul «Henri Coandă» şi Gara de Nord. Constructorul român care a câştigat licitaţia pentru modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord–Aeroportul Internaţional «Henri Coandă» şi-a asumat să-l finalizeze până la sfârşitul lunii mai 2020, astfel încât să putem asigura legătura feroviară pentru suporterii care vor veni. Valoarea proiectului este de 398 milioane de lei. Nu se pune problema de finanţare. Banii există. Asta i-am spus şi constructorului: să lucreze cât mai mult, astfel încât să consume toţi banii şi într-un termen cât mai scurt. Referitor la calitatea lucrărilor, nu am niciun fel de îndoială că va fi la standardele cele mai înalte, întrucât este un constructor serios. Noi am văzut cum lucrează şi pe obiectivele de pe Coridorul 4 de infrastructură feroviară, şi va avea tot sprijinul meu, ca ministru, şi sprijinul domnului Gheorghe Popescu, care este şi consilier al prim-ministrului. Va avea tot sprijinul pentru a derula acest proiect în condiţii de rapiditate, ca să-l finalizeze aşa cum şi-a asumat“, afirma Cuc pe 11 iunie. Au trecut doar două săptămâni, și situația s-a schimbat radical. Calea ferată spre aeroport și spre EURO 2020 a rămas visul unei nopți de vară.

„Deşi aveţi o perioadă de proiectare de două luni, v-aş ruga să finalizaţi, să ne impresionaţi – pentru că s-a mai întâmplat lucrul ăsta şi pe obiectivele de infrastructură rutieră –, să finalizaţi cât mai repede, poate în 2-3 săptămâni, această proiectare, astfel încât să vă apucaţi de lucrul propriu-zis. De-acum începe greul, pentru că în momentul în care veţi începe şi execuţia o să fim foarte prezenţi pe şantier, şi eu şi mi-a promis şi domnul Popescu să monitorizăm lucrurile astfel încât să vedem că respectaţi graficul pe care vi l-aţi asumat“, le mai spunea Cuc constructorilor. Într-adevăr, surpriza a venit: trenul lui Cuc și-a luat zborul.

În concluzie, încă o ratare a statului român în lupta pentru EURO 2020. Dar cum speranța moare ultima, mai putem visa că stadioanele Giulești, Ghencea și Arcul de Triumf vor fi gata până la anul. Măcar cel din urmă, că acolo nu e așa mult de lucru. Dar să nu-i subestimăm pe cei aflați în fruntea autorităților publice, din moment ce nu s-a putut realiza nici măcar o cale ferată de 1,5 km. Cât despre stadionul Dinamo, posibil ca nici ministrul de Interne, Carmen Dan, să nu mai știe unde l-a mutat ultima dată.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Elena Lasconi consideră că anularea turului I al alegerilor prezidenţiale ar fi o încălcare gravă a democrației

Candidatul USR la Preşedinţie, Elena Lasconi, a declarat că anularea turului l al alegerilor prezidenţiale, ca urmare a sesizărilor depuse la CCR, ar fi...

Șef serviciu secret Germania: Un război direct al Rusiei cu NATO este foarte probabil

Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în calcul invocarea articolului 5 al clauzei...

Liga Campionilor: Liverpool-Real Madrid 2-0/Juventus-Aston Villa 0-0

Liverpool, care domină prima parte a sezonului în Premier League, a învins-o pe Real Madrid, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 2-0, miercuri seara, pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă