3.2 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăO fermă din Transilvania readuce în atenție rasa "Sură de stepă"

O fermă din Transilvania readuce în atenție rasa „Sură de stepă”

Ferma de Biodiversitate din localitatea Cobor își propune să readucă pe piața din România carne de vită dintr-o rasă istorică, denumită „Sură de stepă”.

Ferma din Cobor va pune pe piață produse de carne din această rasă, din luna octombrie 2022. Este vorba de o rasă care era, până acum, în pericol de dispariție. Numărul de exemplare nu este mai mare de 500 în România. Dintre acestea, la Cobor sunt aproximativ 100.

Cobor, în Transilvania rurală, este o așezare atestată prima dată în anul 1206. Ea se distinge acum datorită modelului de „afacere verde”, prietenoasă cu natura. Unul dintre proiectele fermei se referă la reintroducerea Surei de stepă.

Este vorba de o specie frumoasă și impunătoare, devenită punct de atracție turistică pentru zonă. Aceste animale sunt o specie semisălbatică, care trăiește în aer liber inclusiv iarna. Carnea lor este excelentă, datorită condițiilor de mediu nepoluat în care trăiesc. Vacile primesc o hrană sănătoasă, bazată pe iarbă și lucernă. Ele cresc în tihnă, natural, fără îngrășare forțată.

Vacile din rasa „Sură de stepă” ajută la revitalizarea satului Cobor

„În ultimii ani am observat tendința tot mai crescută a oamenilor de a mânca mai sănătos și din surse locale. Suntem mai atenți la calitate și la povestea din spatele unui produs. La Ferma de Biodiversitate Cobor le avem pe toate: povestea unui proiect pionier de mediu ce își dorește protejarea Munților Făgăraș, povestea unui sat de secol XIII, aflat în declin demografic și economic, dar care reînvie prin proiectul fermei, prin crearea a 15 locuri de muncă.

Avem povestea Surei de stepă, o rasă istorică, aproape dispărută în România, care de mai bine de 4 ani completează peisajul satului și care, în curând, va delecta papilele iubitorilor de carne de vită, cu un produs bun, din Transilvania, care lipsește de pe piață. Am autorizat un punct de sacrificare în cadrul Fermei de Biodiversitate de la Cobor, respectăm normele DSVSA, însă nu industrializăm procesul, iar sacrificarea se face printr-o procedură de tăiere aproape tradițională.

Vom începe să comercializăm o cantitate redusă de carne de Sură de stepă în luna octombrie, direct de la fermă, cu livrare în restaurante, băcănii sau la alți doritori”, a declarat István Szabó, manager afaceri verzi Fundația Conservation Carpathia.

Fundația Conservation Carpathia dezvoltă în Cobor un proiect de conservare a biodiversității și management durabil al pășunilor, promovând totodată eco-turismul în cadrul gospodăriilor.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...
Ultima oră
Pe aceeași temă