1.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăInternaționalVIDEO. De la prezentator al jurnalului televiziunii naţionale la preşedinţia Parlamentului European

VIDEO. De la prezentator al jurnalului televiziunii naţionale la preşedinţia Parlamentului European

Patru europarlamentari s-au înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului European, printre ei nefiind şi socialistul bulgar Serghei Stanişev, al cărui nume era vehiculat pentru acest post. Primul vot s-a încheiat fără un câştigător clar, niciunul dintre cei patru candidaţi nereuşind să obţină susţinerea unei majorităţi absolute.

 

UPDATE

Italianul David-Maria Sassoli, din gruparea social-democraţilor, a obţinut 325 de voturi, fiind aproape de cele 332 care erau necesare pentru a câştiga.

Pe poziţia a doua s-a situat Jan Zahradil de la Conservatorii şi Reformiştii Europeni cu 162 de voturi obţinute.

Ska Keller de la Partidul Verzilor a obţinut 133 de voturi, iar Sira Rego de la Stânga Europeană Unit 42 de voturi.

Parlamentarii vor vota până când un candidat va obţine o majoritate absolută.

– Cele patru nominalizări sunt: Ska Kealler (Partidul Verzilor / Germania),  Sira Rego (Stânga Europeană Unită/Stânga Verde Nordică / Spania), David-Maria Sassoli (Alianţa Progresistă a Democraţilor şi Socialiştilor/ Italia), Jan Zahradil (Grupul Conservatorilor şi Reforminştilor Europeni / Cehia)

Votul începe la ora locală 09:00 la Strasbourg. Un candidat are nevoie de o majoritate absolută a voturilor pentru a câştiga, conform Politico.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă