16.1 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăPoliticăCe spune ministrul Energiei despre extinderea schemei de plafonare până la 31...

Ce spune ministrul Energiei despre extinderea schemei de plafonare până la 31 august

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat joi, la finalul şedinţei de guvern în care a fost aprobată Ordonanţa de modificare şi completare a OUG 27/2022, că schema de plafonare şi de protecţie a populaţiei va fi extinsă până la 31 august 2023.

Totodată, clienţii casnici al căror consum mediu lunar a fost între 100,01 şi 300 kWh sunt încurajaţi să facă economie, prin măsurile propuse, relatează Agerpres.

„În această seară am aprobat modificările la Ordonanţa 27. Practic, se extinde perioada de aplicabilitate a Ordonanţei 27.

De la 1 septembrie anul acesta, practic de astăzi, până în data de 31 august a anului viitor. Schema de plafonare şi de protecţie a populaţiei şi a mediului economic se extinde de la 1 aprilie 2022 la 31 august 2023.

Plafoanele de consum pentru populaţie rămân aceleaşi, între 0 – 100 KWh consum, preţul este de 68 de bani/kW – practic, acest tarif pentru populaţia care consumă foarte puţin kilowaţi. Între 0 – 300 kilowaţi, aici este o uşoară schimbare.

În interiorul aceluiaşi plafon, încercăm să stimulăm populaţia să facă o economie. Preţul de 80 de bani se aplică pentru primii 255 de kilowaţi din acest plafon; diferenţa între 255 şi 300 – la preţul din contract”, a arătat el, într-o declaraţie de presă susţinută la finalul şedinţei de guvern.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Locuitorii unui cartier din sectorul 1, sinistrați, după căderea unui copac

Un copac a căzut pe drumul de acces către cartierul Greenfield din sectorul 1 al Capitalei, locuitorii fiind sinistrați. Arborele căzut a blocat complet drumul...

Cele mai importante ingrediente din cremele pentru ten și efectele lor asupra pielii

Ești în căutarea cremei perfecte pentru ten? Cremele pentru ten sunt un element esențial în rutina zilnică de îngrijire a pielii, iar ingredientele pe...

Cum va arăta sezonul estival în 2024? Prețul mediu pentru o noapte de cazare pe timpul verii începe de la 500 de lei

Turiștii români se pregătesc pentru debutul sezonului de vară, mai ales după o perioadă cu temperaturi schimbătoare. Potrivit  platformei hoteliere online Travelminit.ro, aceștia au...
Ultima oră
Pe aceeași temă