16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialBuhnici, amendat de CNCD cu 20.000 de lei pentru declarațiile la adresa...

Buhnici, amendat de CNCD cu 20.000 de lei pentru declarațiile la adresa femeilor

​Colegiul director al CNCD a decis miercuri în unanimitate amendarea lui George Buhnici cu 20.000 de lei pentru dicriminare. Decizia vine după declarațiile lui Buhnici despre „țâte și buci” și femeile cu vergeturi.

Afirmațiile făcute de George Buhnici la adresa femeilor în cadrul emisiunii TV „XNS”, în luna iulie a anului curent, emisiune ce a fost difuzată pe postul TV Antena 1, reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate umană, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată, se arată într-un comunicat al CNCD.

În acest caz s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 20.000, hotărârea fiind adoptată în unanimitate membrii prezenți la ședință.

Declarația sancționată a fost:

“Și-am văzut fete care arată foarte bine, aici.Dar am văzut și fete care nu arată foarte bine.Și nu as vrea să mi se interpreteze, suntem la un festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, maai mergeți pe la sală fetelor!”
„Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!”, a spus Buhnici într-un interviu pentru Antena Stars.
“Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele. Jur. Uită-te la ea!” Câți ani îi dai?”(…) Băi, dacă îți spun vârsta adevărată o să înțelegi că e minoră, că dacă scazi cât i-ai dat tu cu cât are ea, minoră iese.”

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă