3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalIranul va crește semnificativ pensiile după protestele din ultima vreme

Iranul va crește semnificativ pensiile după protestele din ultima vreme

Iranul plănuieşte să majoreze semnificativ pensiile pentru a contrabalansa creşterile de preţuri şi inflaţia ridicată, relatează joi DPA.

Potrivit site-ului Entekhab, pensiile vor fi majorate cu 38%. Schimbarea ar urma să intre în vigoare la sfârşitul lui august, conform asociaţiei pentru securitate socială. În prezent, cei mai mulţi pensionari au pensii de câteva sute de dolari, cu care supravieţuiesc cu greu în zonele urbane.

Mii de pensionari care suferă din cauza crizei economice au protestat în ultimele luni pentru pensii mai mari şi pentru sprijin de la stat în condiţiile inflaţiei galopante.

Iranul este în prezent în mijlocul unei crize economice severe şi preţurile au crescut dramatic în ultimele luni. Valoarea monedei naţionale, rialul iranian, s-a prăbuşit cu peste 50% în ultima perioadă, transmite agerpres.ro.

Iranul va crește semnificativ pensiile, dar un nou acord nuclear ar diminua și mai mult criza economică ce a cuprins țara

Cu toate acestea, există speranţe prudente că o resuscitare a acordului nuclear din 2015 ar putea însemna ridicarea sancţiunilor împotriva Iranului, care ar diminua semnificativ criza economică.

Acordul nuclear menit să prevină dezvoltarea de către Teheran a armelor atomice a intrat iniţial în vigoare în 2015. În 2018, SUA, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, a decis unilateral să iasă din acord.

Într-un tur de forţă diplomatic, reprezentanţi din SUA şi Iran, precum şi din alte ţări, au încercat să resusciteze acordul în ultimele luni.

Un potenţial acord ar duce la ridicarea sancţiunilor americane şi la reinstituirea restricţiilor asupra programului nuclear al Teheranului prevăzute în acordul din 2015.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...
Ultima oră
Pe aceeași temă