Forţa NATO (KFOR) este ‘pregătită să intervină în Kosovo dacă stabilitatea este ameninţată ‘ de tulburările de la frontiera cu Serbia, a avertizat miercuri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, după o discuţie cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic, relatează France Presse.
‘Am discutat cu preşedintele #Serbiei, @avucic, pe tema tensiunilor din nordul #Kosovo’, a anunţat Stoltenberg într-un mesaj pe contul său Twitter, potrivit Reuters.
‘Toate părţile trebuie să se angajeze într-un mod constructiv în dialogul condus de UE şi să-şi soluţioneze diferendele prin diplomaţie. @NATO-KFOR este gata să intervină dacă stabilitatea este ameninţată, în conformitate cu mandatul său din partea ONU’, a afirmat el.
Forţa NATO în Kosovo numără un efectiv de 3.775 de militari din 28 de ţări, precizează Alianţa, potrivit căreia, mandatul acesteia este de a oferi un mediu sigur şi de a garanta libertatea de circulaţie ‘în avantajul tuturor comunităţilor din Kosovo’, potrivit agerpres.ro.
NATO ar putea să intervină din nou în Kosovo prin forța KFOR dacă tulburările de la granița cu Serbia continuă
Jens Stoltenberg a discutat marţi cu premierul kosovar Albin Kurti pentru a insista asupra necesităţii de a evita acţiunile unilaterale.
Decizia Pristinei de a impune permise de şedere temporare persoanelor care intră în Kosovo cu o carte de identitate sârbă şi de a-i obliga pe sârbii kosovari să-şi înlocuiască plăcuţele de înmatriculare cu unele emise de Republica Kosovo a provocat o escaladare a tensiunilor.
Belgradul nu a recunoscut niciodată autoproclamata independenţă a Kosovo în 2008, la un deceniu după un război sângeros soldat cu circa 13.000 de morţi, majoritatea albanezi kosovari. De atunci, regiunea a fost scena unor fricţiuni regulate.
Sub presiunea puterilor occidentale şi în special a SUA, marele aliat al Kosovo, administraţia de la Pristina a decis să amâne cu o lună, până la 1 septembrie, intrarea în vigoare a noilor reguli la graniţa cu Serbia.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!