Petre Daea a depus, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
La ceremonia de la Palatul Cotroceni au participat preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, premierul Nicolae Ciucă, consilieri prezidenţiali.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri dimineaţa decretul de numire a lui Petre Daea în funcţia de ministrul al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Miercuri, conducerea Partidului Social Democrat a dat un vot în unanimitate pentru ca Petre Daea să revină la Ministerul Agriculturii.
Petre Daea a mai fost ministru al Agriculturii în trei Guverne PSD conduse de Sorin Grindeanu (ianuarie – iunie 2017), Mihai Tudose (iunie 2017 – ianuarie 2018) şi Viorica Dăncilă (ianuarie 2018 – noiembrie 2019).
De asemenea, a fost ministru al Agriculturii pentru câteva luni în Guvernul Adrian Năstase (iulie – decembrie 2004).
Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu s-a retras din funcţie şi s-a autosuspendat din PSD, în condiţiile în care DNA a cerut urmărirea sa penală într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!