13.9 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăStatul nu face mare lucru. Panourile fotovoltaice ar fi o soluție în...

Statul nu face mare lucru. Panourile fotovoltaice ar fi o soluție în sprijinul antreprenorilor

Afacerile în această perioadă grea de criză trebuie susținute cu măsuri mai clare din care business-urile să supraviețuiască, astfel ca economia să aibă de câștigat. Deși implementarea panourilor fotovoltaice este una benefică, statul este pierdut în birocrație, iar companiile se închid una câte una din cauza facturilor și a cheltuielilor cauzate de criza energetică.

Am stat și noi de vorbă cu antreprenorul Vasile Dogărescu, care a investit o sumă de 20 de milioane de euro la malul lacului Sărat din Brăila, însă în orice business, facturile la gaze și energie sunt o reală problemă, pentru că vorbim despre creșteri de 500 la sută, iar statul s-a angajat să compenseze doar o parte din banii pentru facturi, însă sunt insuficienți, pentru că vorbim despre o dublare a prețurilor la energie.

,,În proiectul ăsta am încercat să avem un control centralizat, care ne ajută să facem o economie, la energie. Avem un număr impresionant de panouri solare, astfel că încălzirea o facem doar cu panouri solare, ne ajută foarte mult, însă va trebui să mai găsim resurse financiare și să dezvoltăm un alt proiect pentru panouri fotovoltaice pentru a ne produce energia de care avem nevoie.”, ne-a declarat Vasile Dogărescu. În acest caz nu vorbim despre un sprijin din partea statului, ci despre o rezolvare temporară pe cont propriu.

Vasile Dogărescu

În privința persoanelor juridice, statul nu facilitează deloc colaborarea dintre antreprenori și companiile care implementează sistemele de panouri fotovoltaice. Celebrul dosar cu șină și lunga așteptare de ani de zile va mai dura. Digitalizarea și conceptul de Românie verde cu banii pe masă din PNRR sunt greu de adus la zi de autoritățile de la noi. Timpul trece, iar țara noastră va trebui să returneze fondurile cu dobândă înapoi și noi nu ne alegem doar cu alte datorii.

Programul la persoane fizice

În momentul actual, Ministerul Mediului a publicat recent o listă cu peste 1.000 de beneficiari persoane fizice ai programului de panouri fotovoltaice, cu o finanțare de 20.000 de lei, adică echivalentul a 4.000 de euro. Tot în acest program sunt și aproape 400 de firme care pot implementa acest sistem, doar că experiența acestor programe ne arată că lucrurile se mișcă greu, iar mulți renunță și caută variante pe cont propriu.

”Depunem toate eforturile pentru finalizarea cât mai rapidă a tuturor dosarelor, astfel încât, solicitanții care au aplicat în program să poată implementa proiectele aprobate. De asemenea, asigurăm beneficiarii programului că bugetul Administrației Fondului pentru Mediu va asigura suma necesară pentru toate dosarele de finanțare depuse care îndeplinesc criteriile de eligibilitate conform ghidului de finanțare” a declarat Laurențiu Adrian Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu. (AFM)

Un rol cheie în desfășurarea programului AFM îl au firmele de instalații electrice validate pentru montarea sistemelor fotovoltaice. Persoanele fizice transmit dosarele la acestea și ele le depun la AFM, după care semnează contractele de finanțare, realizează lucrarea și solicită decontarea.

Așa cum, România Liberă relata în urmă cu câteva săptămâni, tot mai mulți români preferă să pună bani de la ei pentru a rezolva mai rapid implementarea sistemului de panouri fotovaltaice. Investiția de câteva mii de euro, este recuperată în aproximativ 6-7 ani, iar așteptarea din partea statului durează poate cam tot atât.

Dacă autoritățile nu reușesc să ajute la timp nici antreprenorii și nici consumatorii casnici în această perioadă a crizei energetice și a scumpirilor de la raft, ne întrebăm și noi unde sunt banii din taxe și impozite sau de ce trebuie să plătim ceea ce nu primim?

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Iohannis are nevoie să cumuleze pensia cu salariul de la stat, pentru că mai are doar jumătate de an concediu plătit

Ilustrație: Marian Avramescu Primul meditator al țării, președintele Klaus Werner Iohannis, și-a depus cererea de pensionare ca profesor, deblocând după aproape treizeci de ani...

Cinci locuri în Liga Campionilor pentru Germania, în sezonul viitor! Victoria lui Dortmund cu PSG, decisivă

Germania va trimite cinci formații în ediția viitoare a Ligii Campionilor, după ce şi-a asigurat locul doi în clasamentul UEFA din acest sezon, grație...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...
Ultima oră
Pe aceeași temă