12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăIohannis atrage atenția PSD-ului că nu e timpul măsurilor populiste - VIDEO

Iohannis atrage atenția PSD-ului că nu e timpul măsurilor populiste – VIDEO

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, referitor la propunerile PSD privind plafonarea prețului la carburanți și sistemul de impozitare, că susține cota unică și pentru măsurile luate de guvern. Șeful statului a spus că nu este loc pentru populisme și ieșiri la televizor, ci doar pentru ”abordarea sobră” a guvernului, având în vedere că ”trăim vremuri grele”.

”Din partea mea, există susținere pentru cota unică, pentru guvernul care poate calcula până unde se poate întinde cu subvențiile şi cu sprijinul pentru cetăţenii vulnerabili când vine vorba de preţul energiei. Nu am niciun sprijin pentru ieșiri populiste și afirmații de televizor cum că se va face totul ca să trăim extraordinar de grozav, de bine. Trăim vremuri grele și situația nu se va ameliora peste noapte. Guvernul are o abordare sobră, este una care va avea susținerea mea”, a declarat Iohannis, în marja summitului extraordinar al NATO de la Madrid.

Iohannis a mai spus că Rusia a pregătit criza energetică din timp, înainte de declanșarea războiului în Ucraina, și este evident că aceasta este una de durată.

”Așa cum arată lucruruile acum, prețurile (la energie n.red) vor crește în continuare. Aceste lucruri ne vor afecta și ne vor afecta pe termen lung, până când găsim rute alternative, furnizori alternativi care vor duce la o stabilizare a prețului. Dacă vom ajunge ca prețul la energie să scadă, asta este o chestiune pe care o discută teoreticienii. În practică, din păcate, lucrurile sunt scumpe și vor rămâne scumpe”, a mai spus Iohannis.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă