0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăPoliticăLudovic Orban: "Intrarea României în Schengen nu este un favor pe care...

Ludovic Orban: „Intrarea României în Schengen nu este un favor pe care ni-l face cineva. Este dreptul nostru!”

Ludovic Orban a scris pe pagina sa de Facebook despre un subiect mult disputat de multă vreme, și anume, intrarea României în spațiul Schengen.

Președintele partidului Forța Dreptei, a transmis că intrarea României în Spațiul Schengen nu este un favor pe care cineva ni-l face, ci un drept. Acesta susține că țara noastră a îndeplinit toate criteriile cerute, iar Klaus Iohannis ar trebui „să bată fierul cât e cald” și să folosească contextul favorabil pentru a solicita votarea în Consiliul European a cererii României de aderare la acest spaţiu vamal.

„România în Schengen! Acum! Intrarea României în Schengen nu este un favor pe care ni-l face cineva. Este dreptul nostru! Am îndeplinit toate criteriile. Am arătat că frontiera Europei de pe teritoriul românesc este foarte sigură. Cetăţenii români au dreptul să nu mai fie controlaţi la frontiere interne. Odată cu dobândirea statutului de candidat de către Ucraina şi Republica Moldova nu mai poate nimeni să găsească pretexte pentru a se opune integrării noastre. Guvernanţii au obligaţia de a folosi acest moment favorabil pentru a intensifica demersurile la nivel european. Iohannis trebuie să bată fierul cât e cald şi să ceară introducerea pe ordinea de zi şi votarea în Consiliul European a cererii noastre perfect legitime”, a scris Ludovic Orban, pe pagina sa de Facebook.

Acesta a mai spus că Parlamentul European susține aderarea României, iar Comisia a prezentat un punct de vedere favorabil şi că rămâne să ia decizia şefii de state şi de guverne.

„Avem toate argumentele de partea noastră şi mai avem şi conjunctura creată de războiul de agresiune al Rusiei contra Ucrainei. Guvernanţii nu vor avea nicio scuză, dacă nu reuşesc atingerea acestui obiectiv”, adaugă Ludovic Orban.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă