19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăCiucă, întâlnire cu președintele Emiratelor Arabe Unite. Discuții despre petrol

Ciucă, întâlnire cu președintele Emiratelor Arabe Unite. Discuții despre petrol

Premierul Nicolae Ciucă a avut o întrevedere cu şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, preşedintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), cu care a discutat despre diversificarea resurselor de aprovizionare cu petrol şi gaze, în contextul situaţiei tensionate din regiunea Mării Negre.

Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, prim-ministrul Nicolae Ciucă a efectuat, pe 20 şi 21 iunie, o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite, ocazie cu care a avut o întrevedere, la Abu Dhabi, cu şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, preşedintele EAU, şi cu şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vice-preşedintele şi prim-ministrul EAU.

Discuţiile au vizat dezvoltarea şi consolidarea dialogului bilateral la nivel politic, economic şi sectorial între cele două state. În cadrul întrevederii, au fost abordate teme importante şi prioritare pentru Emiratele Arabe Unite şi pentru România, precum şi subiecte de interes regional şi internaţional, precizează sursa citată.

Principalele teme au vizat proiecte în domeniul energiei, infrastructurii portuare, agriculturii şi IT.

După cum se arată în comunicat, dialogul a stabilit “reperele concrete” pentru soluţii privind diversificarea resurselor de aprovizionare cu petrol şi gaze, în contextul situaţiei tensionate din regiunea Mării Negre şi al embargoului european faţă de livrările ruseşti de petrol şi produse petroliere. Totodată, au fost abordate şi oportunităţile de investiţii în România în domeniul energiei regenerabile, atât off-shore, cât şi on-shore.

Vizita a precedat cea de-a doua sesiune a Comisiei de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite care are loc în perioada 21-22 iunie.

Din delegaţia oficială care l-a însoţit pe premierul Nicolae Ciucă în Emiratele Arabe Unite au făcut parte Sorin Grindeanu, viceprim-ministru, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Virgil Popescu, ministrul Energiei, Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, reprezentanţii Cancelariei Prim-ministrului, Paula Cristea, director, Cabinetul prim-ministrului, Iulian Chifu, consilier de stat, şi Dan Carbunaru, secretar de stat, purtător de cuvânt al Guvernului.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă