După aproximativ zece ani, stațiunea Venus nu mai dă impresia că a fost lăsată în paragină, după ce mai multe hoteluri au fost reabilitate de antreprenori, dar infrastructura arată în continuare jalnic.
Hotelurile reabilitate din stațiunea Venus arată bine și oferă condiții de cazare decente pentru turiști, cu toate că nu la prețuri foarte accesibile.
Marea problemă apare atunci când turistul părăsește unitatea de cazare.
Este aproape imposibil să circuli pe trotuarele stațiunii aflate în administrarea Primăriei Mangalia.
Trotuare, ca după bombardament
Trotuarele sunt pline de gropi sau au doar pământ, fără urmă de pavaj.
Iarba a crescut printre crăpăturile din asfalt.
De altfel, cu toate că s-a dat startul sezonului estival, nu se poate observa urmă de îngrijire a spațiilor verzi de pe domeniul public, pe unde de altfel se adăpostesc maidanezi.
Nici la capitolul iluminat public stațiunea nu stă prea bine.
Primăria Mangalia are în administrare stațiunile Saturn, Jupiter, Venus, Olimp și Neptun.
Dintre acestea, Venus este de departe stațiunea în care nu se pot observa urme de investiții ale administrației publice locale.
Stațiunea Venus nu mai prezintă însă peisajul apocaliptic, instaurat în urmă cu aproximativ zece ani, datorită investițiilor mediului privat în modernizarea complexelor hoteliere.
O cameră, 500 – 600 lei pe noapte
Aurelian Marin, fost consilier local din partea PSD, este unul dintre antreprenorii care au investit în hotelurile din stațiunea Venus.
Acesta a modernizat două hoteluri, dintre care, unul este deschis turiștilor începând cu acest sezon.
Aurelian Marin spune că a plătit peste două milioane de euro pentru achiziționarea hotelului pe care l-a avut deschis și anul trecut.
Pentru modernizarea camerelor, fostul politician spune că a investit aproximativ 500.000 de euro.
Camerele nu sunt ieftine pentru turiști.
Aurelian Marin a anunțat că, în perioada de vârf a sezonului estival, închirierea unei camere în complexul său hotelier costă 500 – 600 de lei pe noapte.
Tariful este unul practicat chiar și în stațiunile cele mai căutate de pe litoralul românesc: Mamaia și Vama Veche.
Turiștii care au răbdare să caute pot găsi oferte chiar mai ieftine în cele mai căutate stațiuni, față de tarifele practicate de hotelierii din recent reînviata stațiune Venus.
Aceasta, în condițiile în care stațiunea nu are prea multe atracții, în afară de plajă și nici la capitolul alimentație publică nu stă prea bine.
Pentru a-i atrage pe turiști, hotelierii din stațiunea Venus organizează și excursii la Balcic.
De asemenea, copiii ar putea fi încântați de un parc de aventură deschis în Neptun, la doar câțiva kilometri distanță.
Aurelian Marin are avantajul de a deține și o importantă agenție de turism și își atrage clienți pentru hotelurile sale prin aceasta.
Fostul consilier local PSD deține și un hotel în zona Năvodari, pe care îl include în oferta agenției sale de turism ca opțiune pentru o vacanță în stațiunea Mamaia.
Aceasta, cu toate că unitatea se află la câțiva kilometri de zona centrală a stațiunii Mamaia.
Zona Năvodari este un adevărat șantier în lucru.
Aici se construiesc de zor hoteluri și restaurante care organizează evenimente zgomotoase cu lăutari.
Citește și:
CFR Călători deschide programul estival de transport – Trenurile Soarelui
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!