USR a anunțat că depus miercuri două sesizări la Curtea Constituțională(CCR) care vizează proiectele de majorări de salarii din sistemul public trecute săptămâna trecută prin Parlament.
Potrivit unui comunicat al USR, principalele argumente de neconstituționalitate invocate în sesizări sunt: lipsa fișei financiare, încălcarea principiului bicameralismului și încălcarea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor.
Reprezentanții USR susțin că inițiatorii proiectelor nu au indicat de unde vor fi luați banii, adică sursa de finanțare, pentru acoperirea cheltuielilor bugetare ce decurg din aplicarea noilor măsuri.
Aceștia arată că încălcarea principiului bicameralismului a avut loc din cauză că parlamentarii puterii au venit la Camera Deputaților cu amendamente care n-au existat în forma de la Senat și care au deturnat total scopul actului normativ aprobat. În acest fel, Senatul nu s-a pronunțat pe aceste măsuri, iar rolul său a fost exclus din procesul de legiferare, conform jurnalul.ro.
USR a depus două sesizări la CCR pentru majorarea adusă la salarii din sistemul public, motivând că impactul bugetar este necunoscut
„Cea mai gravă încălcare a procedurilor parlamentare privind adoptarea proiectului Pl-x 21/2022 este că, la o săptămână după ce actul normativ a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților, puterea a decis, sub pretextul existenței unei așa-zise erori materiale, modificarea legii prin introducerea în text a unei excepții care prevede că se măresc și indemnizațiile tuturor demnitarilor. Or, Parlamentul, când a votat proiectul de lege, nu a aprobat așa ceva”, se arată în comunicat.
„Dacă legea de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost declarată neconstituțională de către CCR pe motiv că atât comisia de specialitate, cât și plenul au adoptat proiectul în aceeași zi, fără să existe vreo interdicție în acest sens, legea de majorare a salariilor la stat este la fel de neconstituțională, pentru că au trecut câteva ore între ședința comisiei de specialitate și adoptarea legii în plenul Camerei Deputaților. Impactul bugetar este necunoscut. Nici ministrul Finanțelor, nici ministrul Muncii, niciun parlamentar al actualei coaliții nu are habar de câți bani e nevoie pentru aceste creșteri”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!