0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiSurpriză pentru turiștii din Costinești - Faleza se prăbușește

Surpriză pentru turiștii din Costinești – Faleza se prăbușește

Surpriză pentru turiștii care merg vara aceasta la Costinești. Faleza aproape că s-a prăbușit complet. Zonele sunt îngrădite.

Reprezentanții Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) au îngrădit zona pentru a evita orice fel de pericol în rândul turiștilor sau localnicilor, potrivit Digi24.

Faleza din Costineşti, inclusă în proiectul “Reducerea eroziunii costiere Faza II”

“Faleza de la Costineşti care este ameninţată de efectele distructive ale procesului de eroziune costieră este inclusă în proiectul Reducerea eroziunii costiere faza II. Staţiunea Costineşti va beneficia în cadrul proiectului de o protecţie costieră de 2.550 de m liniari şi de 16 hectare de plajă nouă. În cadrul proiectului vor fi demolate mai întâi structurile existente, vor fi construite epiuri marine noi încastrate în ţărm şi vor fi instalate structuri pentru valorificarea biodiversităţii marine – recifi artificiali”, a transmis ABADL printr-un comunicat de presă.

„Deteriorarea falezei din Costinești a fost accelerată ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice puternice din iarna 2018-2019, iar această situație de risc este o problemă care trebuie soluționată urgent deoarece pune în pericol stabilitatea întregii faleze și a construcțiilor din zonă. Singura măsură luată de Ministerul Mediului a fost aceea de amplasare a unor garduri metalice firave prin care se interzice accesul pe plajă în zonele în care există pericol de accidentare.

La nivelul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, există un studiu privind stadiul lucrărilor hidrotehnice de protecție a falezei Costinești, din care rezultă starea critică a falezei, dar până în prezent nu a fost luată nicio măsură concretă pentru gestionarea riscurilor existente în zona costieră.

Ca urmare a demersurilor pe care le-am făcut la Ministerul Mediului, cu privire la această situație ce necesită rezolvare imediată, am primit un răspuns oficial, pe care doresc să îl prezint locuitorilor stațiunii Costinești,” transmite Mugurel Călin, consilier Primăria Costinești.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă