Multă lume se întreabă dacă poate fi învins Klaus Iohannis în turul II.
Din ultimele mișcări de forțe, unele asociate cu reproșuri tardive, altele – unor tăceri sugestive, transpare însă, tot mai evident, că la congresul din 3 august masa partidului o va alege pe Viorica Dăncilă prezidențiabil.
În condițiile în care Liviu Pleșoianu, apreciat de nucleul dur al partidului, și actualul partener de guvernare, Călin Popescu Tăriceanu, și-au anunțat intenția de a candida în orice situație, mulți se întreabă dacă actualul președinte al PSD va intra în turul II. Mai mult, cei aflați la butoanele guvernării sunt îngrijorați de ce se va întâmpla în cazul în care liderul Viorica Dăncilă își va depune mandatul, așa cum a promis, după un eventual eșec.
Atenție la nuanțe!
Viorica Dăncilă a spus că va demisiona dacă nu intră în turul II. Este turul II asigurat? Există suficientă determinare în filialele partidului? Vor trage primarii pentru scoaterea unui scor bun? Cu siguranță, da. Funcția de premier îi asigură președintelui nou-ales toate aceste condiții necesare. Dar și suficiente pentru marea victorie?
Poate Viorica Dăncilă să fie primul președinte de stânga al țării din 2000 încoace?
Pentru a găsi răspunsuri, vorba lui Winston Churchill, să facem recurs la istorie.
Ne place sau nu ne place, Ion Iliescu a fost ultimul lider carismatic al PSD. Adrian Năstase era un lider autoritar, poate și de aceea sistemul s-a speriat de el și a făcut tot posibilul să meargă pe mâna adversarului său, cunoscute fiind scrierile sale iscălite Petrov.
Din 2004 încoace, toți candidații PSD la președinție au fost lideri funcționali. Sigur că o astfel de etichetă nu le-ar fi pe plac lui Mircea Geoană sau lui Victor Ponta, dacă ar citi.
Există în lume lideri revoluționari, lideri carismatici, lideri funcționali și tranzacționali.
Pentru a câștiga alegerile într-o Românie puternic divizată și cu statul de drept deasupra capului, precum o ghilotină, ai nevoie, ca lider cu șanse, să ai putere, determinare și forța de a cataliza o parte din societate pentru un proiect.
Poți fi lider funcțional, dar să ai un program politic să te poarte pe aripile schimbării. De multe ori, ieșirile din decorul corectitudinii politice aduc un plus de șansă. Vezi cazul lui Donald Trump, care a pornit de la 6% șanse de a câștiga președinția SUA.
Poate pentru o justă încadrare în carapacea leadership-ului funcțional, care ar putea caracteriza ultimele candidaturi la prezidențiale din partea PSD, ar trebui să agreăm că principalele caracteristici ale liderului funcțional sunt: orientarea mai mare spre obiectiv, decât pe rol, pe distribuirea sarcinilor, pe motivarea oamenilor să acționeze, punând o tușă groasă pe mobilizare și organizare. Mai pe șleau: cumințenia.
Prin cumințenie niciun copil n-a ajuns geniu, nici măcar președinte. Poate doar acolo unde funcțiile sunt ereditare (vezi Grecia actuală – n.a.).
Un lider informal al PSD e Liviu Pleșoianu, fără prea mare zestre internă. Neavând ce pierde, poate ciupi din voturile candidatului desemnat. Cum vor fi folosite voturile sale în turul II ține de un compromis. Dar ce i se poate oferi în schimbul susținerii?
Alegerile prezidențiale din România sunt puternic personalizate. Alegătorii vor un tătuc mai mult decât un dregător de modă veche ce respectă rânduielile.
Forța liderului funcțional (formal) provine din putere, control, autoritate formală și rezultate personale. Asta scrie în orice manual. Practica electorală recentă a demonstrat că nu e suficient să gestionezi corect resursele dacă nu ai fitilul de explozibil sub scaun.
Alegerile prezidențiale din România sunt puternic personalizate. Alegătorii vor un tătuc mai mult decât un dregător de modă veche ce respectă rânduielile. Dacă ultimul scrutin s-a bazat pe emoția controlată, controlorii de azi nu mai vor emoții. Acestea i-ar putea pune corăbiile la apă celui de-al treilea, venit dinspre USR-PLUS. Recentele atacuri ale goarnei cotroceniste la adresa liderilor celor două partide din Alianța USR-PLUS arată că președintele în exercițiu nu vrea să navigheze pe ape învolburate și preferă să se confrunte cu o navă obligată să treacă prin ecluzele barajului făcut de sistem.
Revenind la istoria recentă, Mircea Geoană s-a bazat mai mult pe „Mihaela, dragostea mea“ decât pe mecanismele de putere și pe șiretlicurile electorale. Întors din drumul spre o președinție sigură de invitația otrăvită a lui Sorin Ovidiu Vîntu, la o saună de relaxare, n-a știut cum să gestioneze momentul în care Traian Băsescu l-a întrebat ce a căutat la Vîntu, un om de afaceri extrem de hulit în societate la acea vreme. În loc să-l mângâie pe creștet pe președintele în funcție și să-i spună de la obraz „Traiane, tot securist ai rămas!“, s-a pierdut și a oferit o bâlbă în loc de răspuns. Nu mai vorbim despre modul de organizare și de control al alegerilor. Lui Băsescu venindu-i noaptea voturi din diaspora precum vântul din pupă.
Următorul candidat, Victor Ponta, avea toate resursele la dispoziție, umane și financiare, o rețea extrem de bine calibrată și motivată să acționeze. Cum de a pierdut alegerile prezidențiale din 2014? În primul rând, a fost prea sigur pe reușită. În al doilea rând, l-a aruncat peste bord pe principalul său aliat, Crin Antonescu, a cărui carismă era de neegalat. În al treilea rând, nu s-a prea dat în vânt pentru motivarea altor structuri politice, bazându-se prea mult pe cele ale nașului său, fost director al SRI. Și a pierdut. Vântul schimbării nu l-a prins cu pânzele sus. Președinția i-a zburat de sub nas.
Revenind la prezent, micile, marile înfrângeri istorice nu pot stăvili visul. Numai că alegerile sunt pe timp de conștiință trează, nu al somnului rațiunii.
În PSD există o cutumă. Își devorează liderul după înfrângerea în alegerile prezidențiale. După scrutinul din noiembrie, formalul va fi bătut de informal.
Este oare câștigătorul din alegerile prezidențiale prestabilit?
Dacă softul de numărare a voturilor rămâne la STS, răspunsul și-l poate da oricine la ce se va întâmpla în aceste alegeri. Cine va fi câștigătorul? Programat de sistem, softul militarizat nu dă rateuri.
Tătucul Stalin avea o vorbă: „Nu e important cine votează, important e cine numără voturile“.
Și totuși, cine va număra voturile?
