3.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăReacția USR, după adoptarea legii offshore. Unde trebuie să meargă banii

Reacția USR, după adoptarea legii offshore. Unde trebuie să meargă banii

USR a transmis, miercuri, după votul din Camera Deputaţilor pe legea offshore, că, ”în total dispreţ faţă de problemele reale ale românilor, Coaliţia sărăciei a respins amendamentele USR la Legea offshore, amendamente care ar fi făcut ca banii obţinuţi de statul român să nu fie risipiţi după scheme deja binecunoscute, ci să fie folosiţi pentru a asigura românilor venituri mai mari la pensie”.

”PSD şi PNL sunt primele partide care au făcut jocul Rusiei, întârziind nepermis de mult modificarea legii offshore din 2018, care a blocat exploatarea gazelor din Marea Neagră. Astăzi, PSD şi PNL – reunite în Coaliţia sărăciei – au dovedit, din nou, că nu le pasă nici de români, nici de România. USR a venit cu o nouă viziune, propunând ca toţi românii să beneficieze de veniturile rezultate din exploatarea gazelor din Marea Neagră, astfel încât să avem cu toţii pensii decente la bătrâneţe. Am făcut şi nişte calcule, luând în considerare preţurile estimative ale gazelor şi bogăţia zăcămintelor din Marea Neagră, şi a rezultat că ar reveni fiecărui român în jur de 4.000 de euro, bani care – la un stagiu de cotizare de 35 de ani şi un randament mediu de 8% – s-ar înmulţi până la suma de 30.000 de euro. O sumă impresionantă, consider, care i-ar ajuta pe români să nu mai stea la mâna unui politician care să le crească, înainte de alegeri, punctul de pensie. Am avut astăzi ocazia să ne gândim la generaţiile viitoare şi să punem aceşti bani să producă valoare, prin investiţii în domenii cheie în economie, dar Coaliţia sărăciei a refuzat acest lucru. USR a votat legea, cu speranţa ca aceste investiţii să se realizeze în sfârşit, iar gazele să fie exploatate, astfel încât România să devină independentă din punct de vedere energetic”, declară Cristina Prună, deputat USR şi vicepreşedinte al Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor. 

Potrivit USR, în forma votată astăzi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, banii obţinuţi de statul român ca impozite suplimentare se vor colecta într-un cont special, care va fi folosit pentru a finanţa noi reţele de distribuţie a gazelor naturale, pentru extinderea celor deja extinde, dar şi pentru „alte investiţii stabilite prin hotărâre a Guvernului”. 

”Practic, se va repeta schema de la Fondul Naţional de Dezvoltare, când 2,25 miliarde de euro (echivalentul a 3% din PIB), bani proveniţi din privatizarea BCR, au fost risipiţi în cheltuieli curente ale statului, deşi trebuiau să fie investiţi în drumuri, spitale şi şcoli din România”, se arată în comunicat.  USR spune că a propus, în schimb, un mecanism concret, pe model norvegian, prin care veniturile pe care statul român le va obţine din exploatarea gazelor din Marea Neagră să ajute cu adevărat economia ţării şi pe viitorii pensionari.

Mai precis, USR a propus ca aceştia bani să meargă în Pilonul II de pensii al fiecărui român, iar administratorii de Pilon II să îi investească mai departe în economia românească. 

Concret, potrivit amendamentului USR, banii obţinuţi din impozite suplimentare şi redevenţe ar fi urmat să se împartă în mod egal tuturor cetăţenilor români, astfel: 

 a) pentru persoanele aflate la pensie, care nu sunt participante la un fond de pensii administrat privat, astfel cum este definit în legea 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, sumele se distribuie în conturi nou create la aceste fonduri de pensii administrate privat. Acestea vor putea în orice moment să retragă sumele primite;

b) pentru persoanele asigurate în sistemul unitar de pensii publice care sunt participante la un fond de pensii administrat privat, astfel cum este definit în legea 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, sumele se distribuie sub forma de contribuţii la fondurile de pensii administrate privat;

c) pentru persoanele asigurate în sistemul unitar de pensii publice care nu sunt participante la un fond de pensii administrat privat, astfel cum este definit în legea 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, sumele se distribuie în conturi nou create la aceste fonduri de pensii administrate privat. Persoanele în această situaţie pot adera la orice fond de pensii sau pot fi repartizate aleatoriu în condiţiile legii 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...
Ultima oră
Pe aceeași temă