1.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSportTenisDjokovic, în semifinale la ATP Roma

Djokovic, în semifinale la ATP Roma

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, s-a calificat în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 5.415.410 euro, învingându-l în două seturi, 7-5, 7-6 (7/1), pe canadianul Felix Auger-Aliassime.

Djokovic, marele favorit al competiţiei după eliminarea deţinătorului titlului, Rafael Nadal, în optimile de finală, şi-a asigurat cu această ocazie prima poziţie în clasamentul ATP începând de luni, din care putea fi detronat de rusul Daniil Medvedev în cazul unui eşec înaintea semifinalelor.

Sârbul, care a triumfat de cinci ori pe zgura din capitala Italiei, îl va înfrunta în penultimul act pe norvegianul Casper Ruud, la fel ca în urmă cu doi ani, la ultimul său succes de la Roma.

Novak Djokovic a obţinut vineri a 999-a sa victorie în circuitul profesionist, iar în cazul unui nou succes, sâmbătă, el va deveni al cincilea jucător cu cel puţin 1.000 de victorii, după Jimmy Connors, Roger Federer, Ivan Lendl şi Rafael Nadal.

Cu ceva mai mult de o săptămână înaintea startului turneului de Mare Şlem de la Roland Garros (22 mai – 5 iunie), Djokovic vizează primul său titlu din acest an, după un prim trimestru bulversat de expulzarea sa din Australia şi de interdicţia de intra în Statele Unite, din cauza refuzului său de a se vaccina împotriva Covid-19.

În cealaltă semifinală a turneului de la Roma, campionul olimpic en titre, germanul Alexander Zverev, favoritul numărul 2, îl va avea ca adversar pe grecul Stefanos Tsitsipas (nr.4).

Rezultate – sferturi de finală de la ATP Roma

Novak Djokovic (Serbia/N.1) – Felix Auger-Aliassime (Canada/N.8) 7-5, 7-6 (7/1)
Casper Ruud (Norvegia/N.5) – Denis Shapovalov (Canada/N.13) 7-6 (9/7), 7-5
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.4) – Jannik Sinner (Italia/N.10) 7-6 (7/5), 6-2
Alexander Zverev (Germania/N.2) – Christian Garin (Chile) 7-5, 6-2

Citește și:

VIDEO: Djokovic, cu „inima frântă”

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...
Ultima oră
Pe aceeași temă