Rusia a organizat luni, 9 mai, o paradă de Ziua Victoriei în Piața Roșie din Moscova, marcând aniversarea victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.
Aniversarea abia dacă a fost marcată public în Uniunea Sovietică înainte de 1965. Până în anii 1990, după căderea Uniunii Sovietice, ea a fost limitată, cu accent pe onorarea veteranilor.
CITEȘTE ȘI – VIDEO: Putin, discurs de 9 mai: „Luptați pentru ca în lume să nu mai existe loc pentru călăi și naziști!”
Din 2008, sub conducerea lui Putin, Ziua Victoriei a devenit o ocazie nu doar pentru a onora sacrificiile unei generații anterioare, care sunt întipărite în memoria populară a rușilor mai în vârstă, ci și pentru a lustrui o imagine a Rusiei postcomuniste readusă la măreția anilor trecuți.
CITEȘTE ȘI – VIDEO – Președintele Ucrainei, Zelenski: „Vom câștiga!”
Înaintea paradei de luni au existat speculații potrivit cărora Putin s-ar folosi de discursul său pentru a declara în mod oficial război Ucrainei sau pentru a ordona o mobilizare generală pentru a ajuta la consolidarea campaniei Rusiei, sugestii pe care Kremlinul le-a respins.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!