Personalul Corpului Marin și al Forțelor Aeriene ale SUA a putut fi văzut încărcând artileria M777 Howitzer pentru Ucraina la bordul unui transportor C-17 Globemaster III al Forțelor Aeriene ale SUA la Baza Rezervei Aeriene din March, în California, potrivit videoclipului publicat recent al DVIDS, Serviciul de Distribuție de Informații Vizuale ale Apărării, conform Reuters.
Obuzierele sunt transportate ca parte a ajutorului militar promis al Statelor Unite către această țară.
Săptămâna trecută, președintele Joe Biden a cerut Congresului 33 de miliarde de dolari pentru a sprijini Ucraina – o escaladare dramatică a finanțării SUA pentru războiul cu Rusia.
SUA a trimis artileria către Ucraina după ce a stabilit la sfârșitul lunii aprilie 2022 că va spori ajutorul militar
Făcând prima vizită oficială a SUA la Kiev de la invadarea Rusiei în urmă cu două luni, principalul diplomat al Washingtonului și secretarul apărării au promis în data de 25 aprilie 2022 că vor spori ajutorul militar suplimentar, inclusiv arme avansate, și întoarcerea trimișilor americani în Ucraina.
Într-o vizită menită să arate sprijinul occidental, secretarul de stat Antony Blinken și secretarul Apărării Lloyd Austin s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodomyr Zelenskiy și alți oficiali de rang înalt la Kiev duminică seara (24 aprilie), după o călătorie cu trenul din Polonia, conform Reuters.
Oficialii americani au declarat că secretarii cabinetului au promis o nouă asistență în valoare de 713 milioane de dolari pentru guvernul lui Zelenski și pentru alte țări din regiune care se tem de o nouă agresiune rusă.
SUA va suplimenta ajutorul militar promis pentru Ucraina într-o întâlnire care a durat peste dublul alocat inițial
Întâlnirea dintre delegația SUA și liderii Ucrainei a durat trei ore, mai mult decât dublul timpului alocat, a declarat un oficial american.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!