O uzină din industria românească de apărare va produce rachete pentru armata României. Ele vor fi compatibile cu sistemele antiaeriene americane Patriot. Aceste sisteme au fost livrate de Statele Unite și Armatei Române.
Uzina Electromecanica din Ploiești urmează să producă rachete denumite SkyCeptor. Acestea pot fi lansate de renumitele sistemele antiaeriene americane Patriot. Un memorandum în acest sens s-a semnat, la data de 4 mai 2022, la sediul firmei Electromecanica. Documentul a fost semnat de Compania Naţională Romarm din București, de Electromecanica Ploiești și de firma americană Raytheon Missiles & Defense. Raytheon este dezvoltatorul şi producătorul sistemelor de apărare antirachetă Patriot.
Interceptorii SkyCeptor sunt arme cu caracter defensiv care pot neutraliza rachete cu rază scurtă și medie de acțiune. Sistemele Patriot, care pot lansa proiectile SkyCeptor, au intrat, din anul 2020, și în dotarea Armatei Române.
România este prima țară din estul Europei căreia SUA au acceptat să-i vândă sisteme Patriot. Dintre cele șapte baterii ale României, patru revin Forțelor Aeriene iar trei vor ajunge la Forțele Terestre. Unul dintre sistemele Patriot ar urma să fie instalat la Mihai Bravu (județul Giurgiu), la sud de București. Apărarea antiaeriană a teritoriului este condusă de Statul Major al Forțelor Aeriene.
Contractorii principali ai pachetului de echipamente și servicii aferente sistemelor Patriot ale României sunt companiile americane Raytheon și Lockheed Martin. Acceptarea contractelor de livrare a sistemelor Patriot și de fabricare a rachetelor în România a demonstrat și încrederea pe care SUA o acordă României, ca partener strategic.
“Raytheon este pentru Ministerul Apărării un partener foarte important. Avem multe proiecte de achiziţii, avem colaborări excepţionale cu unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa industriei de apărare mondială”
Vasile Dîncu,
Ministrul Apărării Naționale
Rachete pentru armata noastră și pentru alte țări NATO
Beneficiul României nu este doar acela că va deține, pentru propria ei apărare, armament modern. Uzina Electromecanica va lucra conform standardelor NATO. Rachetele SkyCeptor fabricate la Ploiești pot ajunge la export. Astfel, programul va aduce bani, competență și credibilitate industriei din România. Țara noastră își va consolida rolul de furnizor de securitate în zona Mării Negre.
“Ministerul Economiei este hotărât să investească, să aloce bani pentru dezvoltarea acestei capabilităţi astfel încât România să se poziţioneze la nivel naţional şi european ca un furnizor stabil şi de încredere”
Florin Spătaru,
Ministrul Economiei
Un element confidențial este în ce țări vor fi exportate rachetele produse la Ploiești. Aceste țări ar fi cele care dețin sisteme Patriot, cum este Polonia.
Ca orice program militar, cel referitor la sistemele Patriot se derulează pe mulți ani. El a început cu mult înainte de războiul din Ucraina. Dar actualul război confirmă oportunitatea lui, atât pentru armata cât și pentru industria din România. Acum un an, deci cu mult înainte să se anticipeze un război al Rusiei contra Ucrainei și o tensionare atât de mare a relațiilor NATO – Rusia, compania americană Raytheon Missiles & Defense anunța că “România va primi sisteme Patriot noi și modernizate în 2022”. La începutul anului 2021, după ce Forțele Armate ale SUA au desfășurat o evaluare critică a design-ului sistemului de apărare antiaerian și anti-rachetă, compania Raytheon a primit undă verde pentru a face o serie de modernizări semnificative.
”Succesul acestei evaluări ne permite să accelerăm producția celor mai noi variante ale unităților de foc”, declara Patrick Griffin, senior program manager la Raytheon Missiles & Defense pentru programul Patriot România. ”Este un pas hotărâtor în a crește și mai mult capabilitarea acestei soluții de apărare la nivel global”, sublinia reprezentantul firmei americane.
Sistemele Patriot au sosit în România cu mult înainte de războiul din Ucraina
S-au livrat rachete pentru armata României cu mult înainte de războiul din Ucraina. Compania Raytheon livrase României prima unitate Patriot în septembrie 2020, “răspunzând astfel îngrijorărilor membrilor NATO cu privire la securitatea în zona Mării Negre”.
“De altfel, România a devenit unul dintre cei 17 parteneri Patriot ale căror scenarii și date operaționale dau naștere la noi modernizări”, anunța, acum un an, firma americană. Lanțul de aprovizionare pentru sistemele americane include și companiile Romaero București și Aerostar Bacău, cooptate în activitățile de producție și suport din cadrul programului.
În paralel, specialiștii americani testează funcțiile îmbunătățite, “înainte de a le rafina și integra în sistem”. După testare se va trece la fabricarea și asamblarea noii versiuni Patriot. Anul trecut se estima că versiunea nouă va fi livrată Armatei Române în a doua jumătate a anului 2022.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!