1.1 C
București
marți, 31 decembrie 2024
AcasăSocialCod roșu de aglomerație pe aeroportul Otopeni. Mesajul reprezentanților aeroportului

Cod roșu de aglomerație pe aeroportul Otopeni. Mesajul reprezentanților aeroportului

Valorile de trafic pe aeroportul Otopeni au cresc brusc, astfel că oficialii au anunțta deja câteva sfaturi pentru cei care se pregătesc de zboruri pentru a nu rata destinația dorită.

Redăm comunicatul companiei naționale aeroporturi București

Aglomerări pe fluxurile de pasageri ale aeroportului Henri CoandăCompania Națională Aeroporturi București (CNAB) informează pasagerii care sosesc pe Aeroportul Internațional Henri Coandă privind posibile aglomerări pe fluxurile de pasageri, în special pe cel de sosiri internaționale, la orele de vârf.

Aceste aglomerări se produc în condițiile în care, într-un interval foarte scurt de timp, sosesc multe curse internaționale, iar valorile de trafic de pasageri se ridică deja la peste 85% din valorile ultimului an prepandemic (2019).

CNAB și Poliția de Frontieră au luat măsuri de suplimentare a personalului care asigură dirijarea/informarea pasagerilor pe fluxul de sosiri și controlul documentelor. Astfel, la orele de vârf, toate ghișeele de frontieră funcționează la capacitate maximă și, în consecință, timpul de așteptare este redus la minimum posibil.

Aglomerări se produc în continuare, la orele de vârf (în special dimineața devreme) și pe fluxul de plecări internaționale. Și aici, personalul aeroportului, al agenților de handling și companiilor aeriene, precum și cel al Poliției de Frontieră și al Brigăzii Antitero face eforturi constante pentru a asigura fluența și rapiditatea efectuării formalităților și controalelor obligatorii.

Recomandăm pasagerilor să manifeste răbdare și înțelegere și să respecte indicațiile personalului din aeroport. Totodată, menținem recomandarea ca pasagerii care vor decola la orele de vârf să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de ora programată a zborului.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Care ar fi prima ipoteză a prăbușirii avionului Jeju Air 2216 în Coreea de Sud

Continuă investigaţiile pe Aeroportul Internațional Muan, din Coreea de Sud, după catastrofă aviatică în care au pierit 179 de oameni. Încă nu se știe ce...

OMS cere din nou Chinei date despre înţelegerea modului în care a început pandemia

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei – la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 – să împărtăşească datele şi...

Cererile de recuzare ale judecătoarei din dosarul lui Călin Georgescu au fost respinse

Un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a respins luni, ca neîntemeiate, cererile avocaţilor lui Călin Georgescu de recuzare a judecătoarei care se...
Ultima oră
Pe aceeași temă