12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRușii s-au răzgândit. Nu mai vor nici plata în ruble pentru Germania

Rușii s-au răzgândit. Nu mai vor nici plata în ruble pentru Germania

Banca rusă Gazprombank a refuzat o plată în ruble pentru o cantitate de gaze necesară Germaniei, potrivit unor surse citate de Bloomberg și preluate de Business Insider, asta deși, în urma decretului președintelui rus Vladimir Putin, Gazprom a anunțat că vinde gazele doar în ruble, scrie e-nergia.ro.

Situația se lămurește însă când vedem cui i-a refuzat Gazprom rublele. Este vorba chiar de o fostă subsidiară a sa, Gazprom Marketing & Trading (GM&T), care folosise ruble pentru a plăti unele livrări de gaze cu livrare în aprilie și mai către Germania și Austria, așa cum a cerut chiar Putin.

Gazprom Marketing & Trading era controlată de Gazprom Germania, entitate controlată, evident, de statul rus, prin Gazprom. În luna aprilie însă, statul german a naționalizat Gazprom Germania, după ce rușii anunțaseră că vor ieşi din afacerile lor din Germania, din cauza disputelor dintre cele două ţări create de insistenţa Moscovei privind plata în ruble pentru gazele naturale livrate de Rusia.

Așadar, acum Gazprom refuză să primească banii pe gaze, chiar și ruble, de la fosta sa subsidiară, între timp naționalizată de Germania, ceea ce arată că practic rușii nu mai vor nicio relație comercială cu această firmă prin care ajungea o parte din gazul rusesc în Germania și Austria. Firma de trading, care se numără printre multele care importă gaze în Germania, este încă în discuții cu Gazprombank pentru a finaliza tranzacția, au declarat surse pentru Bloomberg.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă