8.5 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiBărbatul acuzat că i-a înjunghiat, anul trecut, pe doi baschetbalişti americani, eliberat...

Bărbatul acuzat că i-a înjunghiat, anul trecut, pe doi baschetbalişti americani, eliberat din arest

Curtea de Apel Galaţi a admis, vineri, contestaţia formulată de Daniel Gabriel Husein împotriva deciziei Tribunalului Brăila. Astfel, instanţa a decis înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, din 19 iulie şi până în 17 august inclusiv. 
 
El are obligaţia de a nu părăsi imobilul din Brăila unde locuieşte fără permisiunea instanţei. Pe durata arestului la domiciliu, Daniel Gabriel Husein trebuie să se prezinte în faţa instanţei ori de câte ori este chemat şi să nu comunice cu persoanele vătămate şi cu martorii din dosar. 
 
Decizia Curţii de Apel Galaţi este definitivă.

Baschetbaliştii americani Darrel Bowie şi Joseph McClain, de la ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiaţi în noaptea de 15 spre 16 septembrie 2018, pe o teresă din municipiul Brăila. Sportivii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Brăila, fiind operaţi de urgenţă.

A doua zi, Darrel Bowie, care a fost mai grav rănit, a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca din Bucureşti.

Ulterior, reprezentanţii clubului sportiv din Brăila au anunţat că starea ambilor sportivi avea o evoluţie favorabilă.

În 17 septembrie 2018, principalul suspect a fost reţinut, fiind vorba despre Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev. Dasaev este recidivist, el fiind condamnat pentru proxenetism şi viol de o instanţă din Spania, infracţiunile fiind comise pe teritoriul acestei ţări. Bărbatul a primit 20 de ani de detenţie, însă a fost eliberat după 7 ani, în 2014.

Ulterior, Husein a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat, port şi folosire fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Potrivit avocatului său, el a recunoscut agresiunea, dar nu şi înjunghierea celor doi sportivi.

Cele mai citite

Avatarurile lui Georgescu și fabricarea autorității: Profet, Expert, Erou

De la câștigarea primului tur de alegeri prezidențiale de către candidatul Călin Georgescu în decembrie 2024, multiple analize au încercat să explice succesul său...

Premierul Slovaciei acuză o tentativă de lovitură de stat: Consiliul de Securitate convocat de urgență

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a convocat Consiliul Național de Securitate, susținând că există un plan de lovitură de stat în Slovacia. Potrivit unui raport al...

Victor Negrescu vrea prelungirea termenelor de implementare ale proiectelor din PNRR

Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu a propus ca termenul de implementare al proiectelor din Programul de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un anumit grad...
Ultima oră
Pe aceeași temă