3.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăInternaționalSerbia acuză Ucraina și o țară din UE că au transmis amenințări...

Serbia acuză Ucraina și o țară din UE că au transmis amenințări asupra avioanelor sale civile

Serbia acuză Ucraina și o țară din UE că au transmis amenințări asupra avioanelor sale civile, amenințări care, din fericire, au fost nejustificate.

Nemulțumirea Serbiei a fost exprimată de președintele Aleksandar Vucic. Amenințările indicate de acesta ar fi vizat aeronave ale companiei de transport Air Serbia. Șeful statului sârb a sugerat că au fost amenințate avioane de pasageri care efectuau zboruri între Serbia și Rusia. Serbia continuă să efectueze curse aeriene spre și dinspre Rusia, deși majoritatea țărilor lumii au suspendat zborurile pe relația cu Rusia.

Din cauza amenințărilor false legate de plasarea unor bombe, cel puţin 12 avioane ale companiei Air Serbia au fost nevoite să se întoarcă la Belgrad sau la Moscova. Din aceleași motive, aeroportul din Belgrad a fost evacuat de cel puţin trei ori.

Președintele Aleksandar Vucic susține că asemenea amenințări false sunt lansate de servicii secrete din două țări. „Una este o ţară din UE iar Ucraina este cealaltă”, a susținut președintele Vucic. Șeful statului sârb nu a precizat numele țării din UE de unde ar proveni asemenea amenințări.

Acum zece zile, președintele Vucic reclama faptul că un avion de luptă al NATO ar fi urmărit un avion al companiei Air Serbia până în spațiul aerian al Rusiei. Incidentul s-ar fi produs în zona frontierei Letoniei. Președintele Serbiei spunea că a primit informația de la autoritățile aeronautice ale Rusiei.

Serbia s-a declarat interesată să fie primită în UE. Din punct de vedere militar, Serbia este țară neutră și nu dorește să intre în NATO.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Incendiu la Vălenii de Munte. Acoperișul unui lăcaș de cult a luat foc

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă...

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...

Traian Băsescu spune că Rusia nu va risca folosirea armelor nucleare

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a făcut o analiză politică atât a candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, cât și...
Ultima oră
Pe aceeași temă