1 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaUn grup de marinari bulgari, escortat de Forțe Speciale, este evacuat din...

Un grup de marinari bulgari, escortat de Forțe Speciale, este evacuat din Mariupol

Un grup de marinari bulgari este evacuat din Mariupol sub protecția unui detașament de Forțe Speciale ale Bulgariei.

Marinarii fac parte din echipajul navei Tsarevna. La 8 aprilie 2022, presa de la Sofia anunța că nava este „blocată” în portul de la Marea Azov. După cum se știe, armata rusă încearcă de mai bine de o lună să ocupe orașul ucrainean Mariupol. Aici se află ultimul port de la Marea Azov al Ucrainei.

Pentru salvarea marinarilor de pe nava Tsarevna, un grup de Forțe Speciale din armata bulgară s-a deplasat la Mariupol. Nu se cunosc detalii despre modul cum a avut loc deplasarea dar se știe că șeful grupului a fost generalul Venelin Venev, care este chiar șeful Informațiilor Militare ale Bulgariei. La data de 8 aprilie, detașamentul militar special era la Mariupol, anunța premierul Kiril Petkov. Potrivit premierului, generalul Venev a fost personal responsabil de această misiune și a fost în legătură permanentă atât cu partea rusă cât și cu cea ucraineană.

La data de 13 aprilie, premierul Petkov a anunțat că majoritatea membrilor echipajului navei Tsarevna este în drum spre orașul Donețk, de unde vor pleca spre Bulgaria. „Măsurile critice care erau necesare pentru ca membrii echipajului să poată părăsi nava au fost luate. Marinarii sunt în siguranță”, a precizat premierul Bulgariei.

Comandantul a ales să rămână la bordul navei, în portul Mariupol

15 cetățeni bulgari erau în echipajul navei Tsarevna. O mică parte a echipajului, mai precis trei bulgari și doi ucraineni, inclusiv comandantul navei, „au rămas la bord, la dorința acestora”.

Rusia a atacat Ucraina la data de 24 februarie 2022. Orașul Mariupol a opus o rezistență eroică dar a fost distrus de bombardamente. Se pare că, la 13 aprilie 2022, orașul a fost complet ocupat de ruși.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...
Ultima oră
Pe aceeași temă