Cei 2000 de specialiști angajați în domeniul sanitar în starea de alertă pot da concurs pentru a-și menține posturile.
Angajările fuseseră făcute cu caracter temporar, în perioada stării de alertă.
Specialiștii au lucrat în Direcțiile de Sănătate Publică și în Serviciile de Ambulanță din București și din județe. Pentru a fi angajați pe durată nedeterminată, ei vor avea dreptul să dea concurs. Organizarea acestor concursuri a fost aprobată, luni, printr-o Hotărâre de Guvern. Executivul a aprobat modificarea Hotărârii de Guvern 144 / 2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății.
Starea de alertă în România a durat doi ani
„Cei 2.000 de specialiști angajați în perioada stării de alertă declarată în contextul pandemiei COVID-19 în direcțiile de sănătate publică și în serviciile de ambulanță vor putea fi menținuți în sistemul de sănătate. Prin Hotărârea aprobată astăzi de Guvern, a fost stabilit cadrul legal pentru organizarea examenelor în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată pentru personalul angajat pe perioada stării de alertă pe cele 2.000 de posturi aprobate pentru personalul contractual din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului Bucureşti și al serviciilor de ambulanță județene și Serviciului de Ambulanță Bucureşti – Ilfov”, a anunțat Guvernul României.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!