Când corpul spune nu de Gabor Mate este una dintre cele mai populare cărți din prezent. Milioane de cititori din întreaga lume au declarat că este una dintre lecturile pe care oricine ar trebui să le parcurgă, deoarece poate schimba viața oricui. În această carte, autorul scoate în evidență costul ascuns al stresului la care oamenii sunt supuși în fiecare zi. În continuare, vom prezenta pe scurt motivele pentru care această carte are puterea de a schimba vieți și îți vom spune și câteva detalii despre autor.
Gabor Mate este medic, scriitor canadian de origine maghiară și supraviețuitor al Holocaustului. S-a născut în anul 1944 la Budapesta, iar 12 ani mai târziu, a emigrat în Canada. A absolvit cursurile Universității British Columbia și, pentru câțiva ani, a predat engleza și literatura. Dorind o schimbare profesională, și-a dat licența în medicină de familie și a profesat timp de 12 ani în cadrul unui ansamblu rezidențial. În același timp, a coordonat Unitatea de Îngrijiri Paliative a Spitalului din Vancouver.
Pasiunea pentru medicină l-a determinat pe Gabor Mate să studieze în detaliu conexiunea dintre corp și minte. Astfel, de-a lungul carierei, a analizat mecanismele traumelor din copilărie, precum și repercusiunile acestora în viața adultă. De asemenea, și-a îndreptat atenția spre stresul oxidativ și dependențele care ne afectează sănătatea. Gabor Mate militează pentru bunăstarea copiilor, deoarece traumele din primii ani de viață pot declanșa la maturitate o serie de afecțiuni fizice și psihice: boli autoimune, dependențe, ADHD, cancer și altele.
Cea mai populară carte a autorului și cea mai recentă, de altfel, este Cand corpul spune nu de la BOOKZONE. Această lucrare este un studiu aprofundat despre stres și modul în care se răsfrânge asupra sănătății fizice și psihice a fiecărui om. Nu există persoană care să nu fi avut măcar un episod de stres acut, indiferent de motiv, fie ca a fost provocat de o cauză interioară sau de un fenomen extern.
Gabor Mate numește stresul ,,boala secolului 21” și îndeamnă toți oamenii care trec printr-un episod epuizant să ia măsuri urgente și să restabilească echilibrul din organism. De-a lungul carierei medicale, Gabor Mate a studiat îndeaproape legătura dintre stres și diferite afecțiuni. A ascultat cu atenție poveștile de viață ale pacienților pentru a trage concluzii asupra modului în care ignorarea consecințelor stresului și semnalelor organismului pot avea implicații serioase asupra sănătății.
Având în vedere faptul că uneori, stresul nu poate fi evitat, mai ales dacă este vorba despre factori ce nu pot fi controlați, Gabor Mate pledează pentru medicina biopsihosocială. Aceasta este una dintre cele mai eficiente metode prin care pot fi reduse efectele stresului în organism și, de asemenea, învață oamenii cum se pot întâri psihic, pentru ca ,,boala secolului 21” să nu îi mai afecteze. Cartea Când corpul spune nu poate fi comandată de la BOOKZONE, alături de alte lucrări ale lui Gabor Mate. În această librărie online se găsesc și titlurile Minți împrăștiate și Pe tărâmul fantomelor întunecate. Aceste cărți ar trebui să se regăsească în biblioteca oricui, fiind extrem de folositoare pentru înțelegerea anumitor comportamente, precum și prin conștientizarea legăturii dintre corp și minte.