România a fost anul trecut pe primul loc la producția de porumb, grâu și floarea soarelui din UE, potrivit INS, dar criza energetică și majorarea prețurilor la carburanți fac ca alimentele să fie tot mai scumpe pe zi ce trece.
Alimentele care au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri sunt făina şi uleiul. Asta deși România este în top 5 mondial în ceea ce privește producția de floarea soarelui. Aceste două alimente pot fi acum achiziţionate la preţuri cu 40-60% mai mari față de toamna anului trecut.
Astfel, dacă un kilogram de făină costa, în septembrie 2021, 2,65 de lei, acum costă 4,25 de lei (plus 60,3%). De asemenea, dacă un litru de ulei costa 5,7-6,75 de lei în aceeaşi perioadă, acum costă 9,75 de lei (plus 42-69%).
Aceste majorări se datorează scumpirii materiilor prime. Așadar, făina are la bază grâul care costă acum 380 de euro pe tonă, cu 60% mai scump decât în urmă cu jumătate de ani.
Specialiştii susţin că se înregistrează o creştere cu peste 30% la coşul de cumpărături. Concret, un bucureștean trebuie să scoată acum din buzunar cu 20-30 de lei mai mult pentru aceleași produse. Dacă în urmă cu şase luni un român plătea 80 de lei pentru un coș care conținea pâine, lapte, carne, ouă, apă, suc și bere, acum toate aceste produse costă cu 20-30 de lei mai mult.
Ajutoare de la Guvern pentru a contrabalansa scumpirile
Sub formă de vouchere sau tichete de masă, Guvernul au decis ca până la finalul anului să acorde ajutoare pentru românii cu venituri mici. Măsura propusă de PSD a fost acceptată de premierul Nicolae Ciucă și ar putea intra în vigoare din luna mai.
Familiile cu venituri reduse sau pensionarii care câștigă sub 1500 de lei ar putea primi încă 250 de lei de la stat, la două luni, iar elevii vouchere de 30 de euro. Măsură este bună, dar banii prea puțini estimează analiștii economici.
România, grânarul UE în 2021
România s-a situat anul trecut pe primul loc în UE la porumb boabe şi floarea soarelui, atât la suprafaţa cultivată cât şi la producţia realizată, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, suprafaţa cultivată cu porumb boabe anul trecut a fost de 2.493.000 hectare, iar producţia realizată a fost de 14.445.000 tone.
La floarea-soarelui, suprafaţa cultivată s-a ridicat la 1.112.000 hectare, iar producţia totală a fost de 2.818.000 tone.
Suprafaţa cultivată cu grâu a fost în anul 2021 de 2.167.000 hectare, iar producţia totală a fost de 10.325.000 tone.
”România comparativ cu unele state membre ale Uniunii Europene în anul 2021. La porumb boabe şi floarea soarelui, România s-a situat pe primul loc, atât la suprafaţa cultivată cât şi la producţia realizată. La grâu, România s-a situat pe locul patru la suprafaţa cultivată şi la producţia realizată după Franţa, Germania şi Polonia”, arată datele INS.
Românii, speriați de scumpiri
Creşterea preţurilor îi îngrijorează cel mai mult pe români, iar aceasta este urmată de frica de război, potrivit unui sondaj de opinie realizat de IRES în luna martie. 38% dintre respondenţi au indicat că cel mai mult îi îngrijorează în prezent creşterea preţurilor, 34% au spus frica de război, 6% – situaţia politică, iar 6% – frica de boală, potrivit sondajului.
În această nebunie a scumpirilor, românii vor ajunge să mânănce tot mai puțin, mai ieftin și mai prost, deoarece veniturile nu vor fi majorate prea curând, iar măsura voucherele este mai mult de ochii lumii, cu 4 lei pe zi în plus nu se pot cumpăra decât 2 covrigi. Și asta nu e tot, în unele orașe au apărut tot mai multe afișe cu produse care pot fi cumpărate cu limită.