0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInternaționalAvioane MiG 21 ale Bulgariei vor fi modernizate în România

Avioane MiG 21 ale Bulgariei vor fi modernizate în România

Avioane MiG 21 ale Forțelor Aeriene ale Bulgariei vor fi modernizate în România.

Acest anunț a fost făcut, la Sofia, de președintele Bulgariei, Rumen Radev. Șeful statului bulgar a făcut anunț marți, 22 martie 2022, a anunțat agenția de presă bulgară Novinite.

Anunțul a fost făcut cu prilejul vizitei în Bulgaria a președintelui Poloniei, Andrzej Duda. Autoritățile bulgare au analizat, și în acest context, posibilitățile pentru a revitaliza și moderniza avioanele de luptă ale Bulgariei, care sunt produse în fosta URSS. Bulgaria deține avioane de luptă MiG 21 și MiG 29, care trebuie întreținute, revitalizate și modernizate.

„MiG 29 în Polonia și Slovacia și MiG 21 în România. Spun asta nu întâmplător, pentru că anii în care s-au neglijat problemele de apărare ale Bulgariei au dus la un anumit deficit de capabilități”, a precizat președintele Rumen Radev.

Avioanele MiG 21 au fost produse în URSS acum peste 40 de ani. URSS le-a livrat, în perioada comunistă, și unor țări aliate, printre care România, Bulgaria și RDG. După anul 1989, România a modernizat 110 dintre avioanele sale MiG 21, transformându-le în MiG 21 LanceR. Modernizarea s-a realizat la uzina Aerostar Bacău, cu participarea firmei Elbit din Israel.

Varianta MiG 21 (nemodernizată) nu mai există în România. Forțele Aeriene Române mențin încă în exploatare circa 20 de avioane MiG 21 LanceR, dar ele sunt uzate fizic și moral. România le va retrage complet de la zbor pe măsură ce sosesc aparatele F-16 cumpărate din Norvegia.

Locația din România unde ar putea fi revitalizate avioanele MiG 21 ale Bulgariei este Aerostar Bacău. Nu există date despre momentul când ar începe acest program în România sau despre cât va plăti Bulgaria. În mod evident, economia României ar avea de câștigat. În schimb, președintele Poloniei, Andrzej Duda, a acceptat imediat ca industria de apărare și Forțele Aeriene ale Poloniei să participe la revitalizarea avioanelor MiG 29 ale Bulgariei.

Cu privire la avioanele de luptă ale Bulgariei, ele sunt de tip MiG 21 și MiG 29. Inițial se punea problema ca Bulgaria să renunțe complet la MiG 21 și să rămână doar cu cele 15 aeronave MiG 29. Între timp au rămas doar 14, pentru că, la mijlocul anului 2021, un MiG 29 a căzut în Marea Neagră. Despre avioanele MiG 29 se știa că Bulgaria avusese intenția să le modernizeze în Rusia, pe baza unui contract de 165 de milioane de dolari. Guvernul de la Sofia susține că a renunțat la această idee, din cauza tensiunilor NATO – Rusia și a atacului Rusiei asupra Ucrainei.

Bulgaria anunțase și că va cumpăra din SUA un număr de opt avioane F-16, dar acest program de achiziție pare să întârzie. Președintele Radev a anunțat, la 22 martie 2022, că avioanele F-16 ale Bulgariei vor fi operaționale abia prin anul 2030.

„Situația avioanelor de luptă este critică pentru noi. Durata de viață a motoarelor unor aeronave se epuizează până la sfârșitul acestui an iar pregătirea operațională a avioanelor F-16 nu poate fi așteptată până în anul 2030. Dacă nu se iau măsuri urgente, riscăm să ne pierdem suveranitatea aeriană”

Rumen Radev,

Președintele Bulgariei

Despre avioanele MiG 21 LanceR ale României, cele mai recente informații au parvenit la începutul lunii martie, când o asemenea aeronavă s-a prăbușit în județul Constanța – imediat după ea prăbușindu-se și un elicopter IAR 330 Puma. Prăbușirea avionului MiG 21 LanceR a fost atribuită, în mod preliminar, unei defecțiuni tehnice. Una dintre întrebări este de ce pilotul avionului n-a reușit să se catapulteze. Concluziile anchetei încă n-au fost anunțate oficial.

„Evident, noi am riscat viaţa piloţilor noştri, a tinerilor noştri zburând cu aceste avioane, pentru că aceste avioane nu corespund practic la ceea ce astăzi se întâmplă, la misiunile de care este nevoie astăzi”

Vasile Dîncu,

Ministrul român al Apărării

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă