Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat luni că lucrările la cele trei pasaje de pe Centura Capitalei, care sunt estimate să fie finalizate în decembrie 2022, avansează.
Potrivit ministrului, cele mai avansate sunt lucrările la Pasajul Domnești, aflate într-un stadiu fizic de 65,34%.
Valoarea contractului este de 91,33 de milioane de lei, iar în prezent se execută lucrări la rampele de pământ armat DNCB și DJ602, la stabilizarea terenului și lucrări de montare a armăturii și de betonare.
La Pasajul Berceni, lucrări sunt realizate în proporție de 50,78%. Contractul este în valoare de 146 de milioane de lei.
Grindeanu a descris lucrările la cele trei pasaje de pe Centura Capitalei, explicând unde s-a ajuns cu stadiul construcțiilor
„Se execută: lucrări de execuție piloți la pilele P8, P9 ȘI P10 și radiere la pilele P7 și P11”, a anunțat Sorin Grindeanu, conform epicnews.ro.
La Pasajul Oltenița, stadiul lucrărilor este de 48,50%. Valoarea contractului este de 169,5 milioane de lei, iar în prezent se fac lucrări pentru modificarea dimensiunilor bazinului Catalunya.
Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor la cele trei pasaje este decembrie 2022.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat acum trei luni că a semnat autorizația de construcție pentru pasajul rutier Drajna.
„Acum am semnat Autorizația de Construcție pentru pasajul rutier la Drajna, peste DN21 și CF 800”, scrie ministrul Sorin Grindeanu pe Facebook, conform jurnalul.ro.
Potrivit ministrului Transporturilor, durata de execuție a lucrărilorilor este de 18 luni, iar constructorul a promis ca termină lucrarile înainte de termen.
Grindeanu spune despre cei care sunt la pasajul rutier că vrea să-i vadă lucrând
„Vreau să-i văd la lucru!”, spune Grindeanu.
Pasajul de la Drajna va traversa DN3A Lehliu-Feteşti şi magistrala de cale ferată Bucureşti-Constanţa, uşurând foarte mult traficul din zonă.
CNAIR a anunțat în februarie că a semnat contractul „Proiectare și Execuție Pasaj denivelat superior DN 21, km 105+500”, cu S.C. ARCADA COMPANY S.A. Valoarea contractului este de 98.120.978,01 lei fără TVA.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!