1.4 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăPoliticăVasile Dîncu a dezvăluit cum a aflat de drona căzută la Bistrița-Năsăud

Vasile Dîncu a dezvăluit cum a aflat de drona căzută la Bistrița-Năsăud

Ministrul Apărării Vasile Dîncu susține că a aflat de drona care a căzut în Bistrița-Năsăud de la un sătean, care îl cunoștea și care l-a sunat imediat după incident. Ministrul spune că drona venea cel mai probabil din Ucraina.

„La început eu am crezut, fiind din Bistrița, drona a căzut aproape de locul unde m-am născut eu, la câteva localități distanță, m-am gândit că este o glumă a unui club de aeromodele din zona Bistriței. Nu era o glumă totuși, pe mine m-a anunțat un sătean pe care mă cunoștea, m-a anunțat direct, atunci când s-a întâmpălat”, a spus luni seara Vasile Dîncu la Digi24.

Conform acestuia, drona are „un metru și ceva avengură” și este o dronă de cercetare-informații.

„A căzut acolo în niște răchițele și a fost adusă de copii în sat, nu era periculoasă. Este de fabricație sovietică, n-a fost folosită și nu există în dotarea armatelor în acest moment. Este o dronă, ca și cea care a ajuns la Zagreb, dar era scoasă din uz după 1989”, a precizat ministrul Apărării, conform Ziarul Financiar.

Vasile Dîncu crede că drona de la Bistrița-Năsăud venea cel mai probabil din Ucraina, dar încă nu s-au aflat mai multe

El spune că cel mai probabil drona venea din Ucraina.

„Noi am intrat în legătură și cu reprezentanții Ucrainei, am vorbit despre această dronă, încearcă și ei să obțină informații să vadă de unde a plecat și să identifice locul. Este clar că este o dronă care venea de pe teritoriul lor pentru că nu are o autonomie de zbor foarte mare”, a mai spus Vasile Dîncu.

Potrivit acestuia, o comisie a studiat luni drona, care se află la IPJ Bistrița-Năsăud, și va prezenta concluziile tehnice.

Polițiștii din Bistrița-Năsăud au anunțat duminică seara că au fost sesizați de un bărbat din comuna Dumitra cu privire la faptul că a găsit un aparat de zbor de mici dimensiuni, fără pilot, tip aeromodel în apropierea locuinței.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Incendiu la Vălenii de Munte. Acoperișul unui lăcaș de cult a luat foc

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă...

Gică Hagi, laude pentru Ianis după România – Cipru. „Este un jucător foarte valoros”

Gică Hagi a apreciat evoluția fiului său Ianis în meciul cu Cipru, subliniind importanța găsirii unui club unde să joace constant. Fostul selecționer Gheorghe Hagi...

Cum să alegi cel mai bun sistem de încălzire pentru casa ta

Atunci când te pregătești să construiești o casă, alegerea sistemului de încălzire este una dintre cele mai importante decizii pe care le vei lua.  Un...
Ultima oră
Pe aceeași temă