3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăPoliticăKamala Harris a ajuns la Cotroceni

LIVE UPDATE Kamala Harris a ajuns la Cotroceni

COTROCENI – DECLARATII – KAMALA H – KLAUS I Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE: Kamala Harris a ajuns la Palatul Cotroceni, unde a fost primită de președintele Klaus Iohannis.

Au fost intonate imnurile României și SUA, în prezența celor doi lideri de stat.

Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, efectuează vineri la Bucureşti prima sa în România de la preluarea mandatului. Oficialul american se întâlneşte, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis; la întrevedere participă şi premierul Nicolae Ciucă, a anunţat Guvernul.

Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, a ajuns la Bucureşti.

Oficialul american a fost întâmpinat la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Kamala Harris se va întâlni, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis.

Ceremonia primirii oficiale va avea loc pe platoul de ceremonii de la Cotroceni.

Klaus Iohannis şi Kamala Harris vor avea convorbiri tete-a-tete, urmate de convorbiri oficiale, la finalul cărora vor susţine declaraţii de presă comune.

Întrevederea celor doi oficiali se înscrie în cadrul eforturilor aliate şi transatlantice de coordonare strânsă în vederea gestionării situaţiei de securitate, în special la Marea Neagră, cu impact asupra securităţii euroatlantice, şi vine în continuarea consultărilor la cel mai înalt nivel între liderii aliaţi din 11, 18 şi 28 februarie, la care a participat preşedintele Klaus Iohannis şi care au avut loc la iniţiativa preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden.

„În acest context, preşedintele Klaus Iohannis şi vicepreşedintele Kamala Harris vor discuta despre măsurile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, inclusiv perspectiva creşterii în continuare a prezenţei militare americane şi aliate în România, ca măsură suplimentară de asigurare a securităţii ţării noastre şi a întregii regiuni. De asemenea, va fi abordată coordonarea, în continuare, a comunităţii transatlantice privind adoptarea de noi sancţiuni privind Rusia”, a precizat Administraţia Prezidenţială.

Vizita vicepreşedintelui Kamala Harris are loc şi în contextul împlinirii, în 2022, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic bilateral.

De asemenea, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, întrevederea dintre Klaus Iohannis şi Kamala Harris va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea ataşamentului comun pentru consolidarea relaţiei transatlantice şi promovarea valorilor şi rezilienţei democratice.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Rusia o acuză pe Maia Sandu ar pregăti o operațiune pentru preluarea controlului Transnistriei

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat luni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că ar intenționa să inițieze o operațiune militară pentru...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Guvernul Ciolacu 2: Contribuția la Pilonul II va crește la 6% în următorii patru ani

Executivul condus de Marcel Ciolacu își propune să majoreze contribuția la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% până în 2028....
Ultima oră
Pe aceeași temă