Vicecampioana României a făcut diferenţa în ultima jumătate de oră, prin golurile marcate de Florin Tănase (60), Iulian Cristea (68) şi Florinel Coman (81).
Gazdele au avut prima mare ocazie, prin Nenadovic, care a tras din marginea careului (13), iar Vlad a respins în transversală.
FCSB a avut prima oportunitate în min. 33, când Cristea a fost aproape de a relua cu capul din 6 metri.
Vlad a fost providenţial şi în min. 39, când a respins de la vinclu şutul lui Sekulic.
La reluare, Planic a ratat o şansă bună (53), şutul său din întoarcere ştergând bara laterală. Armenii au replicat prin Hairapetian (58), care a ratat din careu.
FCSB a deschis scorul după o gafă a portarului Cancarevic, care, presat de Man, a respins greşit, iar Florin Tănase a marcat simplu (60).
Voskanian (67) a avut o oportunitate notabilă, în urma unui corner, dar un minut mai târziu FCSB se desprindea pe tabelă prin Iulian Cristea (68), cu capul, după o lovitură liberă executată de Vînă.
Coman a închis tabela (81), cu un şut din voleu de la 15 metri.
Partida revanşă va avea loc pe 1 august, la Giurgiu.
FCSB va juca în turul al treilea preliminar cu câştigătoarea duelului dintre Mlada Boleslav (Cehia) şi Ordabasî Şimkent (Kazahstan), manşa întâi fiind programată în România, pe 8 august.