6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInternaționalOdată cu suspendarea Rusiei din Consiliul Europei, aceasta se retrage definitiv din...

Odată cu suspendarea Rusiei din Consiliul Europei, aceasta se retrage definitiv din organizație

După suspendarea Rusiei din Consiliul Europei, Moscova nu mai vrea să participe la activitatea organizaţiei, a anunţat joi Ministerul Afacerilor Externe rus, informează AFP.

„Rusia nu va participa la transformarea celei mai vechi organizaţii a Europei de către NATO şi UE, care o urmează în mod obedient, într-o altă platformă pentru dominaţia şi narcisismul Occidentului. Ei vor trebui să se distreze comunicând unii cu alţii, fără Rusia”, se spune în comunicatul ministerului rus.

„Retragerea din Consiliul Europei presupune de asemenea retragerea din toate mecanismele”, a declarat la rândul său purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenţiei de presă Interfax, întrebat dacă acest comunicat al Ministerului de Externe rus s-a referit şi la activitatea Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, ale cărei hotărâri nu vor mai fi respectate de Rusia, conform agerpres.ro.

Statele care se opun Rusiei vor abuza de majoritatea lor în Comitetul de Miniştri cu reprezentanţi ai celor 47 de state membre şi astfel vor continua „distrugerea” Consiliului Europei, a adăugat Ministerul Afacerilor Externe rus.

Suspendarea Rusiei din Consiliul Europei vine în urma agresiunii acesteia în Ucraina, deși tot statul rus acuză discriminări

Federaţia Rusă s-a plâns în mod repetat de presupusă discriminare.

Consiliul Europei a reacţionat deja cu două săptămâni în urmă la atacul rus asupra Ucrainei, suspendând-o din organizaţie, iar această decizie a fost considerată una istorică. Rusia şi-a pierdut în mod temporar drepturile de reprezentare în organizaţia cu sediul la Strasbourg.

Însă Rusia va rămâne oficial membru al organizaţiei până la sfârşitul anului financiar, au subliniat politicieni de la Moscova.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...

Mesajul transmis de președintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul Crăciunului

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 24 decembrie 2024, un mesaj cu prilejul Crăciunului. "Crăciunul este o sărbătoare a generozității și a compasiunii, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă