Belgia a ridicat toate restricţiile care se aplicau împotriva noului coronavirus, precum limitele impuse programului de funcţionare a restaurantelor sau a barurilor, prezentarea certificatului verde sau a măştilor sanitare în majoritatea spaţiilor închise.
Premierul belgian, Alexander De Croo, comunicase deja vineri la o conferinţă de presă aceste relaxări şi anunţase renunţarea la prezentarea certificatului sanitar pentru a accede în localuri, la concerte, discoteci sau cinematografe, scrie agerpres.ro.
Începând de luni, nu va mai exista un program obligatoriu de închidere pentru localurile nocturne sau restaurante şi se elimină restricţiile pentru numărul limitat de persoane în sălile de teatru sau la evenimente.
Măştile vor rămâne obligatorii doar în transportul public, spitale sau reşedinţele pentru vârstnici, însă utilizarea lor nu mai este obligatorie în rândul personalului localurilor, elevilor din ciclul secundar şi clienţilor din magazine.
Totuşi, se recomandă utilizarea măştilor pentru persoanele din categoriile de risc la COVID-19, precum şi în rândul populaţiei în general în spaţiile închise aglomerate, sau în exterior unde nu se poate respecta distanţa de 1,5 metri.
România încheie cu pandemia
De asemenea, din 11 martie se renunţă la aşa numita „fază federală” de gestionare a pandemiei, ceea ce înseamnă că regiunile îşi recuperează autonomia privind orice măsură sanitară pe care o consideră necesară.
„De săptămâna viitoare nu vom mai fi în situaţie de urgenţă sanitară şi se pune capăt fazei federale a planului naţional de urgenţă. Pe 13 martie se împlinesc doi ani de fază federală. Este un simbol de rezilienţă şi de perseverenţă a noastră, în faţa unei pandemii care ne-a lăsat puţine momente de respiro”, a subliniat premierul De Croo.
Urmărește România Liberă și pe Twitter, Facebook și Google News!