Profesorul de drept, Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției și fost vicepreședinte al PNL, cere pace pentru umanitate și indică pașii de urmat pentru finalizarea războiului: ”Ideea exprimată laconic în adagiul „Si vis pacem, para bellum” a fost, este și va fi contestată de către diverși critici, sinceri sau slujind interese ascunse, aliniați sub faldurile pacifismului. Istoria mai veche sau mai recentă este însă plină de exemple care demonstrează că spiritul de agresiune poate fi inhibat nu doar prin idealuri nobile, ci și prin forța clădită pe acestea. Pacea nu este un scop în sine, ci o ambianță pentru evoluția comunităților către ordinea juridică și economică întemeiată pe libertatea și siguranța persoanei, pe adevăr și dreptate, singura ordine care poate asigura prosperitatea. O asemenea ambianță nu poate fi garantată doar prin discursuri demagogice; ea trebuie să fie apărată de o forță mai mare decât forța agresorului. #peace #humankind”
Într-un articol publicat pe dilemaveche.ro, Valeriu Stoica atrage atenția că : ”Dacă nu se integra la timp în NATO și în Uniunea Europeană, România ar fi avut astăzi o situație nu mult diferită de a Ucrainei. O rememorare fugară a istoriei românilor din ultimele trei secole este suficientă pentru a înțelege cît preț se poate pune pe politica rusească. Oare cei care sînt nemulțumiți de NATO și de Uniunea Europeană pot oferi o variantă mai bună de securitate și de prosperitate pentru România? Oare sînt naivi sau interesați? Iar nemulțumiți din această categorie sînt în aproape toată Uniunea Europeană, inclusiv în Vest. S-a scris mult, cu subtilități intelectuale sau cu brutalități de stil, împotriva NATO și împotriva Uniunii Europene chiar de către cei care au beneficiat cel mai mult de climatul de securitate și de prosperitate creat de aceste două organizații. Desigur, ele nu sînt perfecte, există peste tot interese contradictorii și poziții cinice. Trăgînd linie, pentru a nu pune semnul egalității între liderii Rusiei și liderii lumii euroatlantice, aceștia din urmă ar trebui să aibă măcar acum voința puternică de a pune stavilă agresorului, nu doar prin declarații frumoase, ci prin măsuri concrete și eficiente. Ezitarea unor lideri occidentali de a consimți la aceste măsuri este o dovadă de opacitate, la fel de condamnabilă ca aceea a lui Chamberlain și Daladier față de agresiunile repetate ale lui Hitler. Printr-o asemenea ezitare, naivă sau complice, acești lideri occidentali dau apă la moară retorilor și limbuților de la noi care erodează solidaritatea euroatlantică, fluturînd steagul suveranității și al intereselor naționale.”
