Firma Romprest, care se ocupă de salubrizarea din sectorul 1 a anunțat că nu va deszăpezi străzile, în cazul unei ninsori în acest an și nu va efectua curățenia de primăvară, până când administrația Clotilde Armand nu le va achita toate restanțele financiare.
“Deszăpezirea este la noi, de la începutul contractului din 2008, dar, anul acesta, dacă va ninge, noi nu vom presta. Nu ne plătește sarea pe care noi o achiziționăm la începutul fiecărui sezon. Nu ne-a plătit prestațiile de anul trecut. Anul acesta a avut noroc. Dacă va fi o ninsoare în martie, toată lumea cu schiurile. Nu mai facem niciun serviciu care nu este plătit. Atât timp cât bugetul este limitat la o sumă în care noi trebuie să ne încadrăm în fiecare lună, vom presta de acea sumă. De aceea curățenie se face doar pe o parte din străzi, nu se acoperă trotuarele, când vine luna martie, nu vom mai face curățenie de primăvară. Nu vom mai spăla străzile și trotuarele de praf. Făceam asta în fiecare an. Această curățenie de primăvară care se face în toate sectoarele, din păcate, nu ne putem încadra în buget, ca să o facem și noi. Propunerea de buget este, din nou, una restricționată la 155 milioane, de data aceasta. A suplimentat puțin, că a văzut ce s-a întâmplat anul trecut, dar insuficient. Dânsa compară mereu cu alte localități, dar, de exemplu, sectorul 2, care este jumătate față de sectorul 1 – noi aici avem diverse instituții mari, ambasade, Guvern etc – are un buget de 240 milioane de lei. Noi, suprafață dublă, avem 155. Tot primar USR, dar unul care înțelege ce trebuie să facă”, a declarat, pentru “România liberă”, directorul executiv al Romprest, Răzvan Duca.
Armand nu-și asumă rsponsabilitatea
După ce RL a publicat imagini cu maldărele de gunoi din curtea ADP Sector 1 de pe Șoseaua Odăii, primăria Clotildei Armand ne-a adresat un răspuns prin care aruncă vina pe consilierii locali și pe fosta administrație.
“Acumularea de deșeuri în această locație a început din perioada fostei administrații locale. De altfel, la începutul anului trecut au fost luate primele măsuri pentru stoparea acestei situații: directorii responsabili au fost demiși, iar o parte din deșeuri au fost ridicate și transportate la groapa de gunoi. Contractul pentru acest tip de activitate a fost valabil până la sfârșitul lunii aprilie 2021. Vechea conducere nu a bugetat corespunzător acest tip de cheltuieli și este cunoscut faptul că rectificarea bugetară, deși solicitată din iulie 2021, a fost aprobată de către Consiliul Local al Sectorului 1, în decembrie 2021. În prezent, în această locație sunt în majoritate deșeuri din construcții rezultate din desființări și demolări efectuate de către ADP Sector 1, în baza dispozițiilor emise de către primarul municipiului București și primarul Sectorului 1. Acestea nu sunt depozitate pe spațiul verde, ci pe o platformă de beton. În concluzie, s-a ajuns în această situație din cauza neaprobării la timp a rectificării bugetare de către Consiliul Local al Sectorului 1 pentru o perioadă de aproximativ cinci luni, perioadă în care toate activitățile desfășurate la nivelul ADP Sector 1 au fost grav perturbate”, se arată în răspunsul primăriei.
Administrația publică locală mai menționează: “În acest moment, Administrația Domeniului Public Sector 1 se află în proces de achiziție servicii de transport și depozitare deșeuri, urmând să semneze un contract cu o firmă specializată, care va asigura aceste servicii până la aprobarea bugetului pe anul 2022. Precizăm că în proiectul de buget pe anul 2022, care este pe masa consilierilor locali, sunt prevăzute fonduri pentru desfășurarea acestei activități, iar in lista de investiții sunt prevăzute fonduri pentru reorganizarea Platformei din Șos Odăii 3-5, procedurile urmând să se deruleze imediat după aprobarea bugetului de către Consiliul Local al Sectorului 1”.
Reprezentanții firmei Romprest spun însă că nu se poate da vina pe fosta administrație.
“Exclus ca această problemă să fie de pe vremea vechii administrații. Contractul a expirat la finele anului 2019 și, normal, în luna ianuarie, trebuia făcut un alt contract. Ea a fost aleasă în luna septembrie din 2019 și contractul a mai durat până la sfârșitul anului.
Am încheiat un protocol, având în vedere că avem restanțe de aproximativ 120 de milioane. Am fost nevoiți să dăm afară, anul trecut, circa 700 de oameni. Aceasta, ca să ne încadrăm într-un buget pe care dânsa l-a gândit. Un buget înjumătățit, față de ce are nevoie sectorul 1. În realitate necesitatea este de 230 – 240 milioane de lei pe an, iar dânsa a făcut un buget de 120 milioane. Facem același tip de operațiuni, dar cu frecvență redusă. Colectarea de la populație nu este afectată. A fost afectată curățenia de pe străzi”, ne-a mai explicat Răzvan Duca.
Șeful Romprest subliniază că problema cu colectarea deșeurilor a apărut în mandatul Clotildei Armand.
“De când a venit doamna Clotilde Armand primar, ADP-ului i s-a interzis să mai încheie contract cu noi. Contractul se făcea an de an, ei colectau din parcuri și de pe spațiile verzi din sector, le duceau într-un loc și, în baza contractului, noi mergeam și ridicam deșeurile. De când a venit Armand primar toate deșeurile pe care le colectam noi au fost depozitate acolo (n.r. – în curtea sediului ADP Sector 1 de pe Șos Odăii). Noi curățăm străzile și trotuarele. Niciodată nu am colectat noi deșeurile de pe spațiile verzi. Au fost diverse firme care, sub contract cu ADP-ul colectau aceste deșeuri. De acolo, de unde le vedeți acum, noi le ridicam și le duceam la operatorii autorizați”, ne-a mai spus Duca.
Consilierii locali ai sectorului 1 din opoziție îi acuză pe reprezentanții primăriei că mint.
“Primarul Clotilde Armand minte și manipulează din nou. A subfinanțat serviciul de salubrizare al sectorului 1”, ne-a declarat Dan Podaru, consilier local al sectorului 1 din partea PNL.
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!