2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaLa ce suplimentări de trupe NATO se așteaptă Rusia

La ce suplimentări de trupe NATO se așteaptă Rusia

Moscova a anunțat, prin intermediul unor știri de presă, la ce suplimentări de trupe NATO se așteaptă Rusia. Este vorba de trupele care vor fi aduse suplimentar pe Flancul Estic al NATO.

Marea Britanie și Statele Unite vor aduce, suplimentar, câte o mie de militari fiecare. Acești militari vor fi amplasați în România, Bulgaria și Ungaria. Anunțul în acest sens este făcut de agenția rusă TASS, care citează presa britanică. Nu se oferă detalii despre numărul exact de militari suplimentari care vor ajunge în România.

România și Ungaria au frontiere terestre cu Ucraina. Occidentul estimează că această țară ar putea fi ținta unui nou atac al Rusiei.

Trupe NATO vor fi aduse în România, Bulgaria, Ungaria și Estonia

Separat, presa rusă precizează că Marea Britanie își va dubla contingentul din Estonia, adică de la 900 la 1800 de oameni. Estonia este una dintre cele mai vulnerabile țări de pe Flancul Estic al NATO, inclusiv din prisma faptului că jumătate din populația ei este rusofonă. Au existat chiar indicii privind intenția Rusiei de a declanșa un atac în regiunea rusofonă Narva din Estonia.

Cele mai recente informații se referă însă la un potențial atac al Rusiei asupra Ucrainei.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă