15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăSă nu subvenționăm toți consumatorii și să ne prefacem că e energia...

Să nu subvenționăm toți consumatorii și să ne prefacem că e energia ieftină, cere șeful Consiliului Concurenței

Să nu subvenționăm toți consumatorii și să ne prefacem că e energia ieftină, este îndemnul lansat de Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Chirițoiu a lansat acest îndemn la o conferință organizată, marți, de agenția DC News.

“Fără să revenim la acel sistem destul de stupid pe care îl aveam înainte, când încercam să dăm la toată lumea, şi cui avea nevoie, şi cui n-avea nevoie, şi să ne prefacem că energia e ieftină, când ea de fapt nu este deloc ieftină”, a cerut Bogdan Chirițoiu.

Guvernul Ciucă lucrează la o Ordonanță de Urgență care va reglementa compensarea unor facturi. Consiliul Concurenței cooperează și el la acest proiect.

“Să ne asigurăm că nu este excesiv, adică dirijăm bine ajutoarele şi respectăm legislaţia europeană”, a cerut Bogdan Chirițoiu.

“Dacă vorbim de preţuri, preţurile sunt mari în România nu din cauza unui lucru incorect pe care îl face o instituţie a statului român sau o companie. Preţurile cresc în toată Europa şi este imposibil să nu crească şi în România, pentru că Rusia nu livrează gaze la nivelul din anii anteriori. Aceasta este realitatea şi inevitabil preţurile cresc la gaze şi electricitate”, a explicat oficialul Consiliului Concurenței.

El a recunoscut că “realitatea depăşeşte graniţele şi forţele noastre”. “Nu putem noi în România să obligăm Rusia să livreze gaze şi să schimbăm modul în care merg pieţele din Europa. Deci o doză de realism trebuie să avem”, a cerut Bogdan Chirițoiu.

Energia ieftină se obține dacă se mărește numărul de consumatori

Consiliul Concurenței are atribuții atât în domeniul gazelor naturale cât și în cel al energiei electrice.

“Creșterea numărului de racordări ar conduce expansiunea piețelor de furnizare a energiei
electrice și a gazelor naturale către consumatorii casnici și, implicit, la creșterea portofoliului
furnizorilor existenți și la apariția de noi furnizori pe piață. Cu toate acestea, conform informațiilor deținute de autoritatea de concurență, deși numărul de cereri de racordare la rețelele de distribuție depuse de clienții casnici a crescut, nu s-a înregistrat și o majorare a lucrărilor de racordare, deci a locurilor de consum casnic”, anunța Consiliul Concurenței.

Pentru gaze, numărul cererilor de racordare a crescut cu 170 la sută în semestrul 1 din 2021 față de 2020. Numărul locurilor de consum a crescut cu doar 3,6 la sută.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă