Sindromul călătoriei – Acest fenomen afectează turiștii care sunt copleșiți de arta unui oraș în fiecare an, scrie BBC.
Pentru unii turiști ai Florenței, totuși, aceste simptome precum palme transpirate, genunchi moi și alte câteva, reprezintă o boală care nu are nimic de-a face cu otrăvirea alimentară ci, se pare că are de a face cu arta orașului.
Se spune că sindromul Stendhal este o afecțiune psihosomatică cauzată de expunerea la bogățiile artistice a Florenței. Își ia numele de la scriitoarea franceză Marie-Henri Beyle, cunoscută și sub pseudonimul Stendhal, care, în 1817, scria despre călătoria sa în capitala toscană: „Am fost într-un fel de extaz de la ideea de a fi în Florența… Am fost cuprins de o palpitație acerbă a inimii… izvorul vieții s-a secat în mine și am mers cu frica continuă să nu cad la pământ.”
Sindromul a fost descris clinic ca o tulburare psihiatrică în 1989 de Graziella Magherini, un psihiatru la Spitalul Santa Maria Nuova din Florența. Magherini a observat 106 pacienți, toți turiști, care au experimentat amețeli, palpitații, halucinații și depersonalizare la vizionarea unor opere de artă precum sculpturile lui Michelangelo și picturile lui Botticelli. Ei sufereau „atacuri de panică, cauzate de impactul psihologic al unei mari capodopere și cel al călătoriilor”, a spus Magherini în 2019.
Cazuri ale sindromului continuă să fie raportate astăzi.
„Apare de obicei de 10, 20 de ori pe an la anumite persoane care sunt foarte sensibile și care probabil că au așteptat toată viața să vină în Toscana”, a declarat Simonetta Brandolini d’Adda, președintele organizației caritabile de artă Friends of Florence. „Aceste lucrări de artă iconice – Botticellis, David – sunt cu adevărat copleșitoare. Unii oameni își pierd orientarea; poate fi uluitor. Am văzut deseori oameni care încep să plângă.”
Nașterea lui Venus a lui Botticelli pare să fie un declanșator special. „Am avut cel puțin un atac epileptic înainte de Venus”, a spus Eike Schmidt, directorul Uffizi. „Un domn a suferit și un atac de cord”.
Acel domn era Carlo Olmastroni, un bărbat de 68 de ani din orașul toscan Bagno a Ripoli, care s-a prăbușit în Uffizi în decembrie 2018. „M-am apropiat de Nașterea lui Venus a lui Botticelli și, în timp ce admiram această minune, amintirile mele au dispărut”, a spus Olmastroni. Povestea lui a fost rapid preluată de mass-media din Italia și din străinătate și poziționată drept cel mai recent exemplu de profil înalt al sindromului Stendhal..
„Diagnosticul nu a fost sindromul Stendhal, cum credeau unii, ci ocluzia a două artere coronare. Poate că, admirând Nașterea lui Venus, au decis că nu există nimic mai frumos de privit și s-au contractat definitiv!”
Din fericire, Olmastroni și-a revenit complet – parțial datorită unui defibrilator care fusese instalat cu o zi înainte de vizita sa și parțial datorită prezenței în apropiere a patru medici, inclusiv doi cardiologi sicilieni care se întâmplaseră să viziteze Uffizi în acea zi. El îi numește „îngerii săi păzitori”. Dacă ar fi suferit infarct acasă, ar fi fost o altă poveste.
Problema pe care o au mulți profesioniști când descriu sindromul Stendhal este că simptomele sale sunt foarte greu de analizat. „Uneori, la Uffizi, anumiți vizitatori au infarct miocardic sau se simt rău”, a spus Cristina de Loreto, un psihoterapeut care locuiește și lucrează în Florența.
O reacție emoțională la artă, a spus ea, nu constituie o tulburare psihiatrică, chiar dacă duce sau contribuie la simptome supărătoare sau periculoase. „În momentul în care observi o piesă de artă, există anumite zone ale creierului care sunt activate – este ca atunci când vezi un bărbat frumos sau o femeie frumoasă – dar nu este suficient să spui că este un sindrom. Nu este încă validat , și nu îl puteți găsi în DSM-5, manualul nostru de tulburări mintale.”
Di Loreto crede că altceva ar putea fi în joc: Că așteptările turiștilor de la Florența sunt atât de mari, alimentate de omniprezența operelor sale de artă în diverse medii, încât totul devine prea mult când o vizitează în sfârșit. „Poate fi o profeție care se auto-împlinește, care îi face pe unii turiști să simtă ceva în aer în Florența”, a spus ea.
În acest sens, sindromul Stendhal poate fi legat de sindromul Ierusalim, unde turiștii cad în iluzii psihotice religioase sau mesianice; și sindromul Paris, care îi determină pe turiști să prezinte simptome psihiatrice acute când constată că capitala Franței nu se potrivește așteptărilor lor nerealiste.
